Noul BMW X6 a debutat în Moldova într-un show incendiar!
8 Decembrie 2014, 12:10
Noua generaţie BMW X6 a fost lansată oficial în Moldova, în cadrul unui eveniment grandios, care a avut loc într-unul din cele mai mari pavilioane de la Moldexpo. Un număr extrem de mare de invitaţi, printre care actualii proprietari BMW, viitorii proprietari, persoane influente şi reprezentanţi
ai presei, au avut parte de un eveniment cu adevărat incendiar!
Pentru început, atmosfera a fost
una lejeră, cu melodii glamuroase, cocteiluri şi alte picanterii elitiste, care răsfăţau publicul prezent la eveniment. Până la prezentarea noului X6,
invitaţii au avut posibilitatea de a studia un exemplar unic BMW X5 xDrive25i, care a fost dotat cu elemente
M Performance, printre care şi un kit aerodinamic executat din fibră de carbon autentică.
Invitaţii au avut parte şi de o demonstraţie de modă a
colecţiei BMW Lifestyle.

Dar acestea nu au fost unicele surprize, pregătite de către importatorul oficial BMW Group în Moldova, compania Auto Space.
Despre ceea ce urmează ne vorbea şi scena din centrul halei, dotată cu tobe.
Anume pe această scenă au ieşit o trupă fenomenală de toboşari, care
u delectat publicul cu un adevărat
concert rock! În repertoriul băieţilor puteam urmări şi piese mai lejere şi heavy metal, dar şi hituri extrem de cunoscute ale formaţiei Metallica.
Dar atunci, când a mai urmat un hit binecunoscut, Nirvana - Smells Like Teen Spirit, a început adevăratul show! Din ambele părţi ai halei au început să apară unul câte unul şase exemplare ai noii generaţii popularului SAV, BMW X6!
Artificiile au condimentat lansarea şi s-au combinat perfect cu concertul toboşarilor, iar publicul a devenit extrem de incitat de lansarea modelului german, filmând întregul moment cu smartphone-urile sale.
Odată cu dezvăluirea modelelor,
invitaţii au luat cu asalt exemplarele propuse. Printre acestea figurau
două versiuni diesel: versiunea
X6 xDrive30d, care va fi extrem
de populară la noi în Moldova şi versiunea X6 M50d, fiind una
dintre cele mai dorite, datorită propulsorului diesel, dotat cu
trei turbocompresoare.
Evenimentul de lansare a noii generaţii BMW X6, care a continuat cu melodii cunoscute, mixate de un DJ, a fost unul extrem de grandios, care va rămâne mult timp în memoria publicului, ridicând ştacheta la un
nivel nemaivăzut pentru Moldova.
Reamintim, noul BMW X6 porneşte în Moldova cu un preţ de 55,170 euro, pentru versiunea pe benzină X6 xDrive35i. În Moldova vor fi disponibile şi versiuni, precum X6 xDrive30d (de la 62,870 euro), X6 xDrive40d (de la 68,150 euro), X6 M50d (de la 77,170 euro) şi X6 xDrive50i (de la 80,460 euro).
Celor ce nu au reuşit să apuce debutul noului BMW X6, le propunem să viziteze showroom-ul BMW Moldova, pentru a cunoaşte în detaliu noul model.
O sinteză mai amplă despre a doua generaţie BMW X6 puteţi culege din testul nostru, realizat în SUA – o premieră absolută pentru Moldova!
PiataAuto.mdRedactia PiataAuto.md
2
3,053
GALERIE FOTO (48 IMAGINI)
COMENTARII (5)
winnetow
Hânceşti, Moldova
la 8 Decembrie 2014 - 14:04
corect cred eu ca se spune "au ridicat stafeta" nu"au ridicat stacheta".
0
0
BVSX
Chişinău
la 8 Decembrie 2014 - 15:10
@winnetow - Totul este corect, cel puţin conform acestui site http://analfabeti.ro/tag/a-ridicat-stacheta
0
0
Igor
Chişinău
la 8 Decembrie 2014 - 19:02
"În repertoriul băieţilor puteam urmări şi piese mai lejere şi heavy metal, dar şi hituri extrem de cunoscute ale formaţiei Metallica."

da stiti de ce? i-au facut in ciuda lu robert ca el se astepta la manele :))))
0
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 8 Decembrie 2014 - 21:58
Design-u din spate = TOTAL FAIL
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 8 Decembrie 2014 - 22:07
Noule Bhemveu ics sas , bine ai venit in lumea tehnologiilor de alaltaieri. Pe de alta parte m-as bucura enorm daca te-ai lua de mana cu Marsadas si ati baga un recall la toate becurile cu lupa de prin 2006 incoace. Pur si simplu iti rup retina (pe faza mica), indiferent daca flacaii vin din fata sau stau in spatele tau la semafor.
Masinile mele personale sunt ceva mai joase si am ajuns sa apreciez enorm aspectul reglarii si calitatii farurilor din trafic. Lucru pe care aproape il ignoram inainte. Ei bine, noaptea pot sa ma uit in oglinda retrovizoare direct in farurile unui GS sau FX la semafor, (bineinteles ca oglinda se inchide automat si ajuta foarte mult). Si da, au niste lumini foarte "cool". Ei bine, daca s-a nimerit un Bi Em Dabal Yuu sau un CLK class cu becuri cu lupa, te-ai nenorocit. Nici macar SUV sau camionetele XXL nu sunt atat de tampite ca farurile de la masinile astea de spalat made in Germany
Deci Bhemveule, pe bune ca ma bucur enorm ca ai dat de tehnologiile full LED. De data asta sper sa le si implementezi cum trebuie. Macar la generatiile care urmeaza. Estetica chiar ma lasa rece. Dar durerea din ochi, asta n-o pot trece ... cu vederea.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!