Pagani dezvăluie noua Huayra BC cu propulsor AMG de 789 CP!
19 Februarie 2016, 14:35
La Salonul Auto de la Geneva producătorul italian de super-car-uri Pagani va dezvălui noua Huayra BC, numită în cinstea prietenului lui Horacio Pagani şi unuia dintre primii clienţi Pagani, renumitului colecţionar de super-car-uri Benny Caiola care s-a stins din viaţă în anul 2010.
Noul super-car reprezintă o versiune extremă al modelului Huayra, deosebindu-se cu un exterior agresiv şi cu un propulsor mai performant. Practic toate panelurile exterioare ale caroseriei au fost modificate, primind extensii, spoilere, eleroane şi prize de aer agresive. Aerodinamica a fost cizelată cu ajutorul celor de la Dallara, care proiectează automobile de curse pentru Formula E, Indycar sau Formula 3.
Deci, toate elementele aerodinamice nu sunt aici doar de formă ci îndeplinesc funcţii concrete!
Mai mult decât atât, noua Huayra BC a primit o dietă de 132 de kg, astfel încât greutatea super-car-ului a coborât la 1,218 kg! În mare parte greutatea a fost redusă datorită elementelor de la exterior şi interior realizate dintr-o fibră
de carbon specială care este cu 50% mai uşoară şi cu 20% mai rezistentă, dar şi a jantelor forjate APP (-9 kg), sistemului de evacuare realizat din titan care cântăreşte doar 2.9 kg (-7.1 kg)
şi a noii transmisii Xtrac în 7 trepte care este cu 40% mai uşoară şi de două ori mai rapidă decât transmisia super-car-ului Huayra (schimbul treptelor durează acum 75 ms faţă de 150 ms anterior).
Amplasat central după scaunele conducătorului şi pasagerului, este acelaşi V12 Biturbo de 6.0 litri preluat de la Mercedes-AMG, care în noul Pagani Huayra BC dezvoltă 789 CP (+59 CP) şi 1,098 Nm (+98 Nm)!
Acceleraţia de la 0 la 100 km/h şi
nici viteza maximă nu sunt cunoscute, dar având în vedere că versiunea „obişnuită” Huayra accelerează în 3.3 secunde şi atnge o viteză maximă de 360 km/h, noua Huayra BC ar trebui să indice timpi de sub 3 secunde şi o viteză niţel mai mică - în jur de 350 km/h, din cauza forţei de apăsare mai mari pe care o generează kitul aerodinamic.
Vor fi produse doar 20 de exemplare Pagani Huayra BC care vor costa
2.3 milioane de euro fiecare.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,245
GALERIE FOTO (36 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!