Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Chevrolet SS: viitorul sedan performant cu tracţiune spate

22 Mai 2012 - 08:32
Ilie Toma
Chevrolet SS: viitorul sedan performant cu tracţiune spate
Chevrolet şi-a anunţat ieri planurile pentru producţia unui sedan de înaltă performanţă, cu tracţiune spate şi motor V8 sub capotă, care va purta un nume de legendă pentru americani: SS. Literele SS vine de la Super Sport şi au fost folosite de-a lungul istoriei pentru a distinge cele mai performante versiuni ale unui şir de modele, începând de la Impala până la Camaro. Se întâmplă pentru prima dată după 17 ani când Chevrolet va avea un sedan cu tracţiune spate în SUA. Noul model va participa în 2013 la cele mai iubite curse motorizate americane – NASCAR – după care va ajunge în showroom-uri, spre sfârşitul anului viitor. După cum spuneam, emblema SS are o lungă istorie în familia Chevrolet.

Aceasta a fost folosită pentru prima dată în anul 1957, pe prototipul unei versiuni de competiţii a lui Corvette, construită cu scopul participării în cursele de anduranţă de 24 ore de la Le Mans. Primul model de producţie, care a primit literele SS a fost Impala din 1961, acele automobile venind cu modificări de performanţă, precum suspensie mai rigidă, frâne mai puternice, turometru de dimensiuni mari, şi un set de jante unice. Doar 453 de unităţi au fost construite atunci. Cel mai proaspăt model Chevrolet care poartă emblema SS este actuala generaţie Camaro, care a debutat în 2010.

Noul sedan Chevrolet SS va fi de asemenea construit într-un număr limitat de exemplare, însă numărul exact al acestora nu este deocamdată anunţat. Totuşi, această intenţie surpriză a celor de la Chevrolet de a renaşte ideea unui sedan cu tracţiune spate în gama lor trezeşte ovaţii în rândul fanilor înrăiţi ai maşinilor americane, iar pe noi ne face să ne întrebăm care va fi substratul tehnic al viitorului model. Oare chiar Chevrolet a decis să dezvolte o platformă tehnică nouă, cu tracţiune pe spate, şi oare aceasta se va extinde spre alte modele de vârf din familia Chevrolet?

Nu. De fapt, Chevrolet nu va dezvolta o platformă nouă, ci va folosi platforma tehnică a actualului Camaro. Aceeaşi platformă va fi utilizată şi de cea mai populară marcă a Australiei – Holden – şi ea parte din portofoliul General Motors, care va lansa în curând un model foarte aşteptat pe continentul sudic: Holden VF Commodore. Chiar şi aşa, însă, viitorul Chevrolet SS are toate şanşele să renască pasiunea pentru performanţa pură americană, disponibilă într-o largă varietate de caroserii, la fel ca în anii de aur ai industriei auto de peste ocean.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (7 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter