(VIDEO) Cum sună un Audi clasic de raliu în interiorul unui tunel izolat, înregistrat cu cele mai sofisticate dispozitive audio

3 Mai 2024, 13:55
Redacţia PiataAuto.md
Probabil cea mai mare parte a pasionaţilor auto cunosc că Audi a avut o istorie glorioasă în raliuri în anii 80, iar maşinile din aceste competiţii, din acea perioadă, au contribuit poate cel mai mult la identitatea Audi pentru decenii înainte, până în prezent, cu motoarele lor în 5 cilindri şi cu tracţiunea quattro. Iar una din cele mai importante componente care ne face pe mulţi dintre noi nostalgici în a renunţa la motoarele pe combustie şi a trece la cele electrice este sunetul acestora, mai ales în cazul motoarelor savuroase şi a celor din motorsport. Liniştea are farmecul ei, dar zgomotul e de multe ori mai plin de viaţă şi de farmec. Ei bine, cei de la Top Gear au dat startul unui nou proiect inedit, cu o abordare foarte originală, prin care experimentează cu sunetul motoarelor clasice.
Aceştia au mers într-un nou tunel, numit Catesby, care a fost cândva, demult, un tunel feroviar prin care circulau trenurile cu abur. În 1966 acesta a fost abandonat şi a rămas nefolosit peste jumătate de secol.
De curând, însă, cineva avut ideea genială de a-l revigora, chemând aceeaşi echipă care a asfaltat circuitul Silverstone pentru a turna asfalt perfect şi-n acest tunel, cu o denivelare maximă admisă de 0,5 mm!
Toate au fost făcute ca în final aici să poată fi testate maşini. Tunelul are 1,7 mile lungime şi e perfect drept, ceea ce înseamnă o pistă superbă de 2,73 km lungime, în linie dreaptă, în interiorul unui tunel care nu lasă sunetele să evadeze, ci le prinde pe toate prin forma sa circulară şi le ţine înăuntru, cu toată splendoarea.
Iar asta înseamnă că maşinile îşi pot deconspira aici cea mai pură formă a sunetului pe care-l pot scoate, sunet care nu e poluat de alte zgomote din jur, de trafic, de vânt sau de orice altceva. E doar motorul, ţevile de eşapament şi adevărate ode cântate inginerilor care au proiectat cândva aceste motoare.
Iar cei de la Top Gear au adus în acest tunel o serie întreagă de maşini legendare, într-un nou proiect condus de Becky Evans, cândva youtuber, iar acum şi prezentatoare Top Gear, dar întotdeauna o mare pasionată de maşini, despre care noi scriam încă acum 3 ani.
Din imagini se pot vedea şi câteva din viitoarele maşini, dar azi protagonistul e un Audi de raliu, de 550 CP, de la mijlocul anilor 80.
Experienţele de sunet au început cu înregistrări calitative obişnuite, din puncte statice, cu maşina accelerând la turaţii maxime în timp ce străpungea tunelul.
Dar apoi a fost adus şi un dispozitiv special similar feţei unui om, cu microfoane stereo care mai au şi capacitata de a schimba uşor timbrul sunetului exact în modul în care ar face-o urechea unui om, iar asta dă o reprezentare spaţială şi mai naturală a tot ce se întâmplă în jur.
Iar acest dispozitiv a fost pasager în următoare parcurgere a tunelului, teleportându-i şi pe cei care văd şi ascultă acest video în habitaclul acestui Audi clasic superb.
Senzaţia finală e una superbă, iar experienţa cu aceste dispozitive audio sofisticate e una care merită pusă într-o bibliotecă sau un playlist de colecţie şi care ne face nerăbdători şi faţă de următoarele maşini care ar putea urma în experimente similare.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
4,006
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!