Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

În detaliu: versiunea europeană a noii Toyota RAV4

10 Decembrie 2012 - 10:10
Ilie Toma
În detaliu: versiunea europeană a noii Toyota RAV4
După dezvăluirea noii generaţii RAV4 la Salonul Auto de la Los Angeles, Toyota publică informaţii şi imagini cu versiunea europeană a SUV-ului. Astfel, creatorul segmentului SUV-urilor compacte (prima generaţie RAV4 a apărut încă în 1994) se dezvăluie europenilor într-o nouă interpretare, capabilă să transpună succesul modelului la un nou nivel.

Noul RAV4 este mai lung cu 20 cm decât predecesorul său, cu 3 cm mai lat, dar şi cu 2.5 cm mai scund, primind astfel o siluetă mai atletică.

Totuşi, noua generaţie Toyota RAV4 nu a sacrificat câtuşi de puţin din spaţiul său interior şi renumita sa versatilitate. Pe lângă aceste calităţi tradiţionale păstrate la bordul noii generaţii, noul RAV4 se ambiţionează să vină şi cu materiale rafinate, de înaltă calitate în habitaclu.

Pielea este unul din materialele prezente din belşug la interior, aceasta regăsindu-se în tapiţeria scaunelor, în căptuşeala volanului şi a levierului transmisiei, dar şi ca material de acoperire a planşei de bord, accentuând astfel senzaţia calităţii din habitaclu.

Gama de motorizări a versiunii europene RAV4 diferă semnificativ faţă de propulsoarele anunţate pentru SUA. Totuşi, Toyota face distincţie între lista de motozări oferite în Europa centrală şi occidentală pe de o parte şi Europa de est, pe de altă parte.

Astfel, în Europa occidentală RAV4 va fi oferit cu un propulsor pe benzină de 2.0 litri şi două motoare diesel – de 2.0 litri sau 2.2 litri. Motorul de 2.0 litri pe benzină va dezvolta 151 CP şi va putea fi cuplat fie la o transmisie manuală cu 6 trepte, fie la una automată cu raport continuu variabil, ambele variante fiind disponibile doar în tandem cu tracţiunea integrală. Motorul diesel de 2.0 litri va dezvolta 124 CP şi va fi cuplat doar la o transmisie manuală cu 6 trepte, fiind disponibil doar cu tracţiune pe faţă. Şi în fine, dieselul de 2.2 litri va livra 150 CP şi va putea fi cuplat fie la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, fie la una automată cu acelaşi număr de trepte, în ambele cazuri puterea fiind transmisă tuturor celor patru roţi. În Europa de Est, însă, tabloul va fi ceva mai diferit, Toyota urmând calea adaptării propulsoarelor sale pentru calitatea benzinei şi dieselului de aici. Astfel, propulsorul pe care se va pune cel mai mare accent va fi cel de 2.0 litri pe benzină, care, însă, va dezvolta cu 5 CP mai puţin – 145 CP. Acesta va fi disponibil atât cu o transmisie manuală în 6 trepte, cât şi cu una automată cu raport continuu variabil. În ambele cazuri se va putea opta fie pentru tracţiune pe puntea faţă, fie pentru tracţiune integrală.

Şi propulsorul american de 2.5 litri pe benzină va fi disponibil în Europa de est într-o formă adaptată şi cu 4 CP mai puternică. Aici motorul va dezvolta 180 CP şi va fi disponibil doar cu tracţiune integrală şi transmisie automată cu 6 trepte.

O noutate bună pentru amatorii de motoare diesel este faptul că Toyota a pregătit un motor adaptat la calitatea proastă a dieselului din aceste regiuni, pe care îl va face disponibil în mod oficial. Acesta e o versiune adaptă a motorului 2.2 D4-D, care va dezvolta aceeaşi 150 cai-putere ca şi omologul său livrat în Europa occidentală.

Sistemul de tracţiune integrală al noului RAV4 va transfera cea mai mare parte a cuplului punţii faţă în condiţii obişnuie de rulare. Totuşi, acesta analizează în permanenţă parametrii maşinii, astfel că, atunci când maşina pierde aderenţă sau subvirează, să transfere o parte din cuplu către puntea spate. Sistemul mai dispune şi de un regim de fixare a distribuţiei cuplului între axe în raport de 50:50, la viteze de până la 40 km/h.

Noua generaţie Toyota RAV4 va ajunge în showroom-urile europene, inclusiv cel din Moldova, la începutul anului viitor. Apropo, Centrul Toyota Chişinău “Continent” tocmai a anunţat startul primirii comenzilor pentru noua generaţie Toyota RAV4!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (26 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter