Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Audi S3 Sportback

13 Februarie 2013 - 09:00
Ilie Toma
Premieră: Audi S3 Sportback
La jumătate de an distanţă de la dezvăluirea lui Audi S3, germanii anunţă lansarea lui S3 Sportback, sau mai pe înţelesul tuturor, a versiunii cu 5 uşi pentru hot-hatck-ul Audi. În mod evident, sub capotă se regăseşte acelaşi motor turboaspirat 2.0 TFSI de 300 CP şi 380 Nm. Unica diferenţă în parametrii dinamici vine la timpul de accelerare de la 0 la 100 km/h în combinaţie cu transmisia automată S tronic – 5.0 secunde pentru S3 Sportback, faţă de 5.1 secunde pentru S3. Viteza maximă este limitată electronic în ambele cazuri la 250 km/h.

Evident, un timp de accelerare atât de bun a putut fi obţinut graţie sistemului de tracţiune integrală quattro, cu care sunt echipate toate modelele ultra-performante Audi.

De ce ar alege cineva Audi S3 Sportback în favoarea unui S3, cu 3 uşi? Pentru mai multă funcţionalitate, evident. Preţul noului Audi S3 Sportback nu a fost deocamdată anunţat, însă ştim că fratele său cu 3 uşi porneşte în Germania de la un preţ de 38,900 euro. Debutul public al noului S3 Sportback va avea loc la Salonul Auto de la Geneva.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (23 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter