Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Citroen DS Wild Rubis – viitorul prim SUV al familiei DS

11 Aprilie 2013 - 12:53
Ilie Toma
Citroen DS Wild Rubis – viitorul prim SUV al familiei DS
Citroen vine la Salonul Auto de la Shanghai cu un nou concept din familia DS. De această dată, vorbim de prefaţarea primului SUV francez care va purta emblema DS.

Citroen a confirmat deja că prototipul DS Wild Rubis se va materializa în viitor într-un SUV de serie, care va fi produs în China începând cu anul 2014. Mai târziu acesta va fi exportat şi în Europa.

Designul conceptului Citroen DS Wild Rubis aduce o analogie cu prototipul Numero 9, prezentat anul trecut tot la Salonul Auto de la Shanghai. Calandrul, spre exemplu, are aceeaşi stilistică, ce trece în teritoriul blocurilor optice faţă. Foarte agresiv arată şi blocurile optice spate, cu „chevron”-ul tridimensional integrat în ele.

Cu lungime de 4.7 metri, lăţime de 1.95 metri, înălţime de 1.59 metri şi ampatament de 2.90 metri, dimensiunile SUV-ului francez se apropie foarte mult de cele ale lui Volkswagen Touareg, cu excepţia faptului că francezul are o linie a plafonului mai coborâtă. Substratul tehnic al noului concept este asigurat de platforma tehnică a modelului DS5, cu un sistem de propulsie hibrid Hybrid4, formată dintr-un motor pe benzină de 1.6 litri şi un electromotor. Puterea cumulată a sistemului de propulsie ajunge la 240 cai-putere.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
GALERIE FOTO (24 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter