Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Nissan a prezentat la Shanghai conceptul Friend-ME [Video]

22 Aprilie 2013 - 09:50
Denis Godorozea
Nissan a prezentat la Shanghai conceptul Friend-ME [Video]
Nissan a prezentat la Salonul Auto de la Shanghai un sedan conceptual numit Friend-ME, care a fost proiectat în colaborare cu designeri chinezi din studioul de design Nissan Design China din Beijing.

Acesta a fost conceput pentru tineri chinezi născuţi în anii 80 ai secolului trecut, dar japonezii afirmă, că un astfel de model de serie poate apărea şi pe alte pieţe.

Designul conceptului îmbină formele fluide cu muchii ascuţite, iar caroseria aminteşte de un coupe dinamic. Acest efect se datorează acoperişului ”plutitor”, proporţiilor sportive, jantelor dinamice de 20 de inch şi lipsei vizuale a mânerilor uşilor spate.

De fapt, ele sunt prezente, dar sunt apropiate de mânerile uşilor din faţă, deoarece uşile spate se deschid împotriva mersului automobilului, iar pilonii centrali lipsesc cu desăvârşire.

Interior futurist este pătruns de tehnologii inovatoare, care sunt integrate într-un ecran imens de pe consola centrală, care permite celor patru ocupanţi să partajeze între ei informaţii. Mai mult ca atât, pasagerii, care au scaune individuale, pot urmări orice informaţie, chiar şi cea destinată şoferului, inclusiv regimul de operare a automobilului, viteza, sistemul de navigare, sistemul audio şi altele.

Fiind construit pe o platformă a unui sedan deja existent, conceptul Friend-ME dispune de un sistem de propulsie hibridă PureDrive, despre care japonezii s-au sfiit să vorbească, menţionând că hibridul are suficientă putere pentru a se deplasa agil prin oraş.

Va exista oare o continuare de serie al acestui concept? Japonezii promit că da!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (4 MATERIALE):
GALERIE FOTO (26 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter