Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Audi inventează un nou tip de indicator de direcţie pentru A8 facelift

16 August 2013 - 07:48
Ilie Toma
Audi inventează un nou tip de indicator de direcţie pentru A8 facelift
Se confirmă deja, modelul care va fi dezvăluit în mai puţin de o săptămână de Audi este A8-ul împrospătat, împreună cu versiunea sa de performanţă sporită, S8. Mai mult ca atât, germanii ne anunţă că noile lansări vor dispune şi de un nou tip de indicator de direcţie, cu aprindere secvenţială.

Cu alte cuvinte, în blocurile optice frontale şi posterioare ale noului A8 elementele de iluminare cu funcţii de indicator de direcţie vor fi constituite dintr-un şir de LED-uri, divizate în mai multe segmente. Spre exemplu, indicatoarele faţă vor fi formate din 18 LED-uri divizate în 7 blocuri, iar cele din spate – din 24 LED-uri divizate în 8 blocuri. Atunci când semnalul de indicare a direcţiei este activat, blocurile de LED-uri se aprind succesiv, la interval de 20 milisecunde, astfel încât se crează senzaţia unei animaţii continue. După ce toate blocurile de LED-uri sunt aprinse, acestea iluminează împreună la intensitate maximă pentru alte 250 milisecunde, iar ulterior scenariul se repetă. Succesiunea corespune direcţiei de întoarcere, de la centrul maşinii spre stânga pentru virare la stânga sau de la centru spre dreapta atunci când se doreşte virarea la dreapta. Astfel, ceilalţi şoferi sesizează imediat intenţia şi direcţia intenţioană de virare a unui vehicul Audi, germanii declarând că această inovaţie are un potenţial enorm de a spori siguranţa rutieră chiar şi în cele mai dificile condiţii de vizibilitate.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (1 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter