Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Range Rover, acum şi în versiune cu ampatament mărit!

28 Octombrie 2013 - 19:55
Ilie Toma
Range Rover, acum şi în versiune cu ampatament mărit!
E firesc să existe limuzine de lux cu ampatament mărit, precum Jaguar XJ, Audi A8, BMW Seria 7 sau Mercedes-Benz S-Class. Ne-am obişnuit până şi cu sedanuri mai compacte lansate în versiune cu ampatament mărit pe piaţa din China. Dar parcă nu ne-am putut imagina până acum un ditamai Range Rover de top în versiune alungită! Şi totuşi, acesta va exista! Britanicii de la Land Rover vor aduce versiunea cu ampatament mărit a modelului lor de top la Salonul Auto de la Los Angeles peste doar câteva săptămâni. Paralel, noul model se va lansa şi la Salonul Auto de la Guangzhou, China. Noul model va avea o distanţă între roţi cu 140 mm mai mare şi va beneficia de o banchetă spate mult mai confortabilă, dotată cu tot soiul de opţiuni de răsfăţare a pasagerilor de acolo, la fel ca în limuzinele de lux.

Deşi cei mai mulţi dintre noi rămân oarecum miraţi la auzul apariţiei unui Range Rover cu ampatament mărit, în istoria mărcii britanice au mai existat astfel de versiuni, ultima din ele fiind Range Rover LSE, produs între anii 1992 şi 1994.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (10 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter