Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Week-end special la Porsche Center Moldova: un Cayenne S în ediţie limitată şi teste drive pentru pasionaţi

3 Decembrie 2013 - 09:20
Ilie Toma
Week-end special la Porsche Center Moldova: un Cayenne S în ediţie limitată şi teste drive pentru pasionaţi
Week-end-ul trecut a fost unul special pentru Porsche Center Moldova. Clienţii mărcii, dar şi admiratorii legendarelor maşini sport Porsche, au fost invitaţi să cunoască un Cayenne S Diesel în ediţie limitată Edition Performance Drive, dar şi să testeze mai multe modele noi ale mărcii.

Porsche Cayenne S Diesel Edition Performance Drive a fost creat în cinstea maratonului de consum şi performanţă Porsche Performance Drive, la care a participat şi ţara noastră în acest an, alături de alte 9 ţări. Astfel, Porsche a creat doar 10 exemplare ale acestei ediţii speciale, fiecare din ele livrate în câte una din ţările participante. Exemplarul destinat Moldovei a şi fost cumpărat deja!

Invitaţii au mai fost desfătaţi de o flotă de modele Porsche pentru teste drive, printre ele numărându-se noul Panamera 4S Executive, Cayman, dar şi SUV-ul Cayenne.

Verdicte scurte şi emoţionante, date de copii

Ei bine, atunci când am primit invitaţia de la Porsche, în care se mai menţiona că vor fi disponibile şi modele pentru test, nu putea să nu mă ducă gândul la băiatul meu de 5 ani, Gabriel, mare fan de maşini, dar mai ales mare fan al modelelor Porsche. Nu avusese ocazia să simtă un Porsche pe viu, de la bord, până în acest week-end. Îi place Mercedes-ul cu care îl plimb deseori, pentru că îl ştie ca maşină de familie mai mult. Dar îi place şi mai tare sunetul motorului turat al Mitsubishi- ului cu care îl plimb mai rar. Zice că sună frumos, pentru că e mai puternic. Eram curios de verdictul pe care-l voi auzi de la el despre un Porsche...

Prima impresie: „waw!...”, a zis-o atunci când i-am deschis uşa spate a lui Panamera 4S Executive pentru a-l urca la bord. „Ce frumos e Porsche ăsta”, îmi zice. Nu pot să nu-i dau dreptate. Apoi a urmat sunetul motorului şi în acel moment vocea băieţelului a început a rezona cu cea a motorului, redând entuziasmul pe care i-l alimenta maşina. „Waw, ce rapid e, e super puternic Porsche-ul ăsta”... Nu pot să nu-i dau dreptate nici aici, doar avem 420 cai-putere sub capotă!

Episodul de test a sfârşit prea repede pentru el, ca orice episod prea frumos al copilăriei. „Uite ce scaun moale şi frumos are”, îmi zice. Zâmbesc din nou – până şi un băieţel de 5 ani poate sesiza imediat calitatea interiorului unui Porsche. „Tăticule, Porsche-ul ăsta e mai rapid ca un Bugatti? Mie mi-a părut că am mers astăzi pe cea mai rapidă maşină din lume! Vroom!...”

Asta e, visul Porsche începe de mic copi!...
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (14 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter