Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: McLaren 650S Coupe

18 Februarie 2014 - 07:31
Ilie Toma
Premieră: McLaren 650S Coupe
În gama McLaren exista până acum renumitul MP4-12C în versiune coupe şi spider, cărora li se alătura demenţialul P1. Acum va exista şi un model care va ocupa poziţia de mijloc a ierarhiei şi care poartă numele de 650S Coupe. Noul supercar britanic îşi va face debutul public la Salonul Auto de la Geneva.

Mai mult ca atât, McLaren promite din start şi o viitoare versiune decapotabilă Spider. Designul noului model a fost inspirat din vârful de gamă, McLaren P1. Forma barei frontale de protecţie, de exemplu, o imită pe cea a fratelui mai mare, iar farurile LED vin să inspire avansaul tehnologic al noului supercar în faţa concurenţei. Britanicii au lucrat foarte mult la caracteristicile aerodinamice ale noului lor model, asigurându-i acelaşi coeficient superb ca şi fratelui mai mic MP4-12C.

Noul McLaren 650S Coupe va fi propulsat de acelaşi motor V8 twin turbo de 3.8 litri, prezent şi pe celelalte modele ale mărcii. Pe noul model propulsorul va dezvolta 650 CP, fapt care a determinat şi prezenţa indicelui 650 în denumire. Britanicii nu anunţă deocamdată performanţele dinamice, dar promit să o facă în următoarele săptămâni.

Celor pasionaţi de modelele McLaren le amintim că redacţia noastră a fost unica entitate de presă din ţara noastră care a testat un McLaren MP4-12C Spider.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (7 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter