Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Mercedes-Benz C-Class: impresii după prima săptămână de exploatare. Pregătit de expediţie!

17 Mai 2014 - 10:01
Ilie Toma
Mercedes-Benz C-Class: impresii după prima săptămână de exploatare. Pregătit de expediţie!
Senzaţia primelor zile de experienţă de posesor al unei maşini noi e cea mai specială şi înălţătoare. Simţi un miros plăcut de materiale recent asamblate la locul lor şi chiar şi lăsarea maşinii în garaj pe noapte te faci să descoperi dimineaţa o atmosferă îmbibată cu mirosul plăcut al metalului proaspăt. Deschizi plăcut manualul utilizatorului, pentru a mai afla noi secrete ale maşinii, despre care abia bănuiai, sau poate nici nu le credeai prezente. Iar dacă mai ai onoarea unei maşini inteligente, atunci fiecare nouă zi te va face să descoperi mici detalii şi capacităţi isteţe ale maşinii, de care te vei bucura flatat, ştiind că toate aceste atribute îţi formează ambianţa.

Ambianţa, la rândul ei, cu toată calitatea materialelor folosite, a formelor şi a confortului pe care ţi-l oferă, e cea care îţi va fortifica cel mai mult senzaţiile obţinute de la o maşină.

Noi suntem întotdeauna adepţii bifării mai ales a opţionalelor care se referă la confortul şi ambianţa interioară, şi mai puţin a celor ce ţin de exterior, pentru că anume în habitaclu îţi vei petrece viaţa la bordul maşinii. Tocmai de aceea, pachetul de design AMG, care include un kit aerodinamic mai agresiv şi arcuri mai dure pentru suspensie, ni se pare de o prioritate minimă pentru un C-Class, spre exemplu, deşi îl face să arate mai sportiv, în schimb un sistem multimedia mai avansat sau o tapiţerie în combinaţia dorită sunt determinante pentru senzaţiile de la bord.

Ne-am convins de plăcerea exploatării unui sistem multimedia avansat pe noul nostru C-Class redacţional. Sistemul nostru e unul numit Audio 20 cu touchpad şi, deşi la prima vedere am intuit doar posibilitatea de a afişa informaţii despre suporturile audio, radio, CD şi USB, plus alte informaţii despre setările maşinii, în scurt timp ne-am convins că posibilităţile acestuia sunt mult mai avansate. Într-atât de avansate încât nici nu am reuşit să le probăm pe toate.

Sistemul recunoaşte şi formatul DVD, aşa că în momentele de aşteptare, puteţi urmări un film în maşină, sau, eventual, desene animate pentru copii. Se pare că şi alte formate mai uzuale de filme pot fi reproduse de la un flash USB, dar încă mai urmează să probăm această capacitate. Sistemul multimedia al maşinii se poate conecta cu telefonul Dvs. inteligent prin Bluetooth şi aici se deschide o lume nouă de posibilităţi. Conexiunea Bluetooth nu oferă doar posibilitatea purtării convorbirilor telefonice în timpul condusului fără ocuparea mâinilor, ci şi... răspunderea la mesaje SMS, spre exemplu, dacă staţionaţi. Cum? Ei bine, ori alegeţi cu ajutorul rotulei centrale literele una câte una, ori folosiţi touchpad-ul alăturat care ne-a uluit cu capacitatea de a recunoaşte scrisul uman! Mai apoi, am încercat şi o altă posibilitate, de a conecta sistemul multimedia la internet prin intermediul aceluiaşi telefon, telefonul având nevoia activării regimului Hotspot, cu partajarea conexiunii internet prin Bluetooth. Prima noastră tentativă ne-a demonstrat că operatorul de telefonie mobilă trebuie contactat suplimentar pentru a ne activa opţiunea Hotspot. L-am contactat, aşteptăm activarea şi apoi vom încerca să exploatăm din plin noile tehnologii. Un lucru e cert, maşina recurge la conexiuni cu un iPhone obişnuit, spre exemplu, toate cuplările sunt realizate excelent şi fără rateuri, aşa că disponibilitatea conexiunii internet la bordul maşinii va fi un condiment fantastic!

Am parcurs 700 de kilometri până în acest moment, pe toţi în regim urban şi suburban, neavând încă ocazia unor călătorii de traseu. Cifra de consum mediu ne-a impresionat plăcut până acum, oscilând între 7.9 şi 8.4 litri/100 km! Şi asta în condiţiile în care ultima săptămână a fost un adevărat infern în traficul urban din Chişinău, cu ambuteiaje de zeci de minute din cauza lucrărilor de reparaţie a carosabilului în cele mai nepotrivite locuri, la cele mai nepotrivite ore! Am lăsat sistemul start/stop conectat şi ne-am convins că, mai ales în asemenea ambuteiaje, e o tehnologie care ajută cu adevărat la eficienţa consumului urban. Am observat şi o gestionare foarte uşoară a sistemului prin simpla apăsare a pedalei de frână – dacă pedala este apăsată un pic mai puternic, sistemul opreşte de cele mai multe ori motorul, iar dacă pedala este apăsată mai uşor, doar atât cât să ţină maşina nemişcată, atunci sistemul păstrează motorul pornit. Trucul ăsta poate fi folosit atunci când aţi pornit şi aşteptaţi, spre exemplu să înaintaţi peste doar câteva secunde, sau cedaţi trecerea cuiva, apoi vreţi să porniţi mai rapid. În felul ăsta sistemul start/stop nu-ţi mai strică niciodată planurile, îi spui tu simplu, fără apăsarea neapărată a unor butoane, când vrei să-l laşi să intervine şi când nu.

În primele zile am rulat mai mult în regim Eco, cu o pedală mai puţin responsivă şi suspensie un pic mai rigidă. Deşi ne-am convins că maşina poate înghiţi bine şocurile, nu ne prea lasă inima să o tratăm nemilos în denivelările dese şi dureroase ale oraşului nostru. Aşa că mai recurgem la reduceri de viteză, la trecere mai atentă şi mai lentă peste asemenea zone.

Apoi am trecut mai mult în regim Comfort, care ne-a înmuiat la maxim suspensia. În câteva zile ne-am convins că, atât timp cât nu e vorba de gropi excesive de coşmar, regimul ăsta a suspensiei va înghiţi impresionant de lejer denivelările, oferind şi o senzaţie de condus mai relaxant la volan. Şi nivelul confortului interior e cu totul altul, desigur. Aşa că începe să ne placă tot mai mult, şi ne tot paşte gândul de a ne seta regimul Individual dintr-un amestec de caracteristici frumoase ale suspensiei, pedalei de acceleraţie, volanului şi transmisei.

Spuneam şi la primul test drive cu noul C-Class că senzaţia calităţii e una dominantă la bord. Tot, dar absolut tot ce ne înconjoară la interior e realizat din materiale cu adevărat calitative.

Cineva ne-a oferit, însă, un sfat de a proteja consola centrală Piano Black de manichiurile de femeie, pentru a o proteja de eventuale zgârâieturi :).

Închiderea portierelor dă sunetul acela de uşă bine căptuşită la interior, nu prea uşoară, dar din nou, calitativă. Am observat şi necesitatea aplicării unui efort un pic mai mare de închidere a tuturor uşilor, faţă de B-Class, şi am şi început să ne obişnuim cu asta.

Într-una din dimineţile devreme, conduceam la intrarea spre Chişinău încă înainte de ivirea zorilor şi am pornit faza lungă automată a maşinii. Peste o clipă faza lungă s-a inclus, dându-mi un câmp vizual formidabil iluminat în faţă. Apoi, de pe contrasens se apropia o altă maşină şi luminile lui C-Class au început a-i forma o oază de umbră maşinii de pe contrasens. Odată cu apropierea noastră, oaza de umbră îşi schimbi localizarea în punctul de aflare a maşinii de pe contrasens, lăsând restul drumului frumos iluminat. E superb cât de bine şi plăcut funcţionează această tehnologie! Mai apoi, m-am apropiat de o altă maşină care circula în acelaşi sens şi C-Class-ul a redus treptat faza lungă la cea scurtă odată cu apropierea de acea maşină. E drept, însă, că afişajele roşii ale unei staţii peco, ivite de după un mic deal, au fost percepute de C-Class ca felinare ale unei altei maşini şi farurile au operat din nou o schimbare de fază. Dar e oricum o tehnologie formidabilă!

Probleme? Din fericire, deocamdată nu sesizăm nicio problemă, niciun sunet suspect la vreo componentă a interiorului, pentru că ni s-a dat întrebarea asta în raport cu displayul central fixat de planşa de bord, dacă nu produce scârţâituri. Nu, nici el, nici orice altă componentă a interiorului nu produce niciun sunet suspect, iar liniştea asta, coopotată cu izolarea fonică superbă a interiorului, îţi întăreşte senzaţia unei calităţi adevărate. Sperăm că şi exploatarea în timp îndelungat ne va confirma aceste senzaţii incipiente!

După ploile din ultima săptămână, am observat o aerodinamică foarte bună a modelului, care îl face să se murdărească foarte puţin în asemenea condiţii. Totuşi, ieri am trecut şi la o primă baie din viaţa maşinii. Apoi, C-Class-ul a continuat pregătirile de marea expediţie, anunţată ieri! Am trecut pe la două companii în vizită, pentru a avea aplicate logo-urile partenerilor expediţiei pe maşină, iar astăzi trebuie să mai avem aplicat şi logo-ul nostru pe ea. Doar pe perioada, expediţiei, apoi maşina va rămâne din nou liberă să-şi expună designul şi culoarea nestingherită.

Deci, pornim în expediţie chiar la începutul săptămânii viitoare! Ne-aţi întrebat cât timp va dura expediţia – ei bine, vom fi în expediţia propriu-zisă vreme de câteva săptămâni, cu zeci de relatări intense, în fiecare zi, plus o mulţime de teste drive publicate chiar şi după revenirea noastră acasă! După cum v-am mai spus, avem o mulţime de surprize pregătite pentru voi! Şi, ca întotdeauna, că mulţumim că ne sunteţi alături!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (9 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter