Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Jaguar XE vine la Paris cu mai multe detalii

7 Octombrie 2014 - 10:30
Denis Godorozea
Jaguar XE vine la Paris cu mai multe detalii
Odată cu prezentarea sa la Salonul Auto de la Paris, noul Jaguar XE a venit şi cu noi detalii despre substratul său tehnic. Noul model este unul foarte important pentru compania britanică, care vrea să muşte din segmentul sedan-urilor premium germane Audi A4, BMW Seria 3 şi Mercedes-Benz C-Class.

Anterior se anunţau doar datele tehnice pentru versiunea de top XE S, care vine cu un propulsor pe benzină 3.0 V6 Supercharged (340 CP şi 450 Nm), iar acum ne sunt prezentate şi motorizările mai accesibile din noua familie Ingenium. Propulsoarele diesel şi pe benzină au un volum de 2.0 litri şi sunt turboaspirate.

Astfel, vor fi disponibile două versiuni pe benzină de 200 CP (280 Nm) şi de 240 CP (340 Nm). Prima versiune atinge prima sută de kilometri în 7.7 secunde şi dezvoltă o viteză maximă de 237 km/h în timp ce consumul mediu de combustibil constituie 7.5 l/100 km.

Având un consum identic, versiunea de 240 CP este mai dinamică, fiind capabilă să accelereze până la 100 km/h în 6.8 secunde şi să atingă viteza maximă de 250 km/h.

Pentru iubitorii de propulsoare diesel există două versiuni – 163 CP (380 Nm) şi 180 CP (430 Nm). Cea mai eficientă, este versiunea de 163 CP, care are un consum de doar 3.8 l/100km şi un nivel al emisiilor CO2 de doar 99 g/km!

Toate propulsoarele de 2.0 litri din familia Ingenium sunt combinate cu transmisia manuală în 6 trepte, iar opţional, este disponibilă şi transmisia automată în 8 trepte de origine ZF, care este instalată standard pe modelul de top cu 340 CP.

Noul model britanic, Jaguar XE, va avea cinci interpretări, care se vor distinge prin elemente la exterior şi interior: versiunea de bază „Pure”, două versiuni dinamice „R-Sport” şi „S”, şi două versiuni de lux „Prestige” şi „Portfolio”.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
GALERIE FOTO (36 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter