Volkswagen va rechema 11 milioane de vehicule diesel pentru a remedia problemele legate de emisii!
22 Septembrie 2015, 15:59
Ieri vă anunţam despre scandalul de proporţii în care se află acum Volkswagen în SUA, fiind acuzat în trişarea la testele de emisii al agenţiei americane de protecţie a mediului EPA (Environmental Protection Agency), prin utilizarea unui sistem care reducea emisiile în timpul testelor, în timp ce în viaţa reală emisiile depăşeau normele legale cu până la 40 de ori!
Astăzi, cei de la Volkswagen deschid tainele adevăratului număr de maşini care aveau „sistemul de trişare” la bord. Dacă ieri, cei de la EPA anunţau despre 482,000 exemplare dotate cu motoare diesel şi vândute pe teritoriul SUA în perioada anilor 2008-2015, atunci cifrele oficiale, care vizează vânzările globale, aduc numărul vehiculelor la cutremurătoarea cifră de
11 milioane de exemplare!
Cei de la Volkswagen menţionează, că este afectat doar un singur propulsor diesel 2.0 TDI EA189 care a fost instalat pe mai multe automobile al grupului Volkswagen, astfel afectând aproape toate brandurile care intră în componenţa acestuia, inclusiv Skoda, SEAT şi Audi. Astfel, cei de la Volkswagen vor aloca 6.5 miliarde de euro pentru a remedia problema acelor 11 milioane de maşini.
Principalul scop al germanilor, să redobândească încrederea clienţilor, între timp acţiunile companiei sunt în continuă scădere…
Producătorul german anunţă, că noile propulsoare Euro 6 nu sunt afectate de această problemă şi corespund normelor ecologice impuse pe teritoriul Europei.
Conform presei germane, în vinerea ce urmează va avea loc realegerea noului CEO Volkswagen, iar în locul actualului şef, Martin Winterkorn (stânga), va veni actualul CEO Porsche, Matthias Müller (dreapta)!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,830
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!