Din culisele expediţiei spre Laponia: ce înseamnă să faci 2,400 km în nici două zile

O expediţie înseamnă, fără îndoială, aventuri, experienţe fantastice şi multă plăcere din timpul pe care-l petreci călătorind! Iar expediţia noastră spre Laponia şi înapoi din acest an a fost şi mai plăcută, pentru că am fost în formula noastră cea mai intrigantă – cu cei 3 aventurieri moldoveni care au cucerit şi Africa, şi Cercul Polar, iar din Tallinn ni s-a mai alăturat şi bunul nostru prieten, Victor Guzun. Astfel, am avut parte de momente frumoase, într-o misiune propulsată de dorinţa de a face bine a unor oameni ambiţioşi şi curajoşi!

Dar dincolo de momentele cruciale extraordinare ale unei expediţii, există întotdeauna şi multă muncă, provocări şi adesea chiar momente istovitoare. Mai ales că traseul nostru spre Laponia şi înapoi aproape că nu cuprinde autostrăzi, ci doar drumuri extra-urbane lente! Nu vă mai spunem că aproape întotdeauna în asemenea expediţii dormim pe rând, câteva ore pe noapte, pentru ca relatările noastre să fie scrise şi publicate în regim aproape LIVE. Alteori, e nevoie pur şi simplu să înaintăm într-un ritm galopant, în care unul conduce atent la volan, iar alţii trag un pui de somn direct în maşina aflată în mişcare, pentru ca pe urmă să fie capabili de un nou episod de condus. Da, cum spune coechipierul nostru Anatolie, grea e soarta călătorului uneori!...

Uite un astfel de segment am avut noi din Tallinn spre Moldova. În Tallinn, Estonia, ne trezisem destul de târziu, după un somn odihnitor, şi apoi ne dorisem să mai şi trecem printr-un magazin, ca să aducem şi noi câte un cadou celor care ne aşteaptă acasă. Căutatul prin magazine, plus un dejun extrem de gustos, ne-au făcut să ne pornim cam pe după-amiază din

Tallinn. În mod normal, am fi rezervat un hotel în Kaunas, în Lituania, aflat la vreo 600 km depărtare. Dar nu şi în acea zi. Ne-am zis că vom înainta mult mai mult, cât ne vor ţine puterile, apoi vom poposi la un hotel elementar unde să ne odihnim oasele şi de unde să pornim mai departe direct spre casă, câştigând astfel mult mai multă distanţă!

Aşa că am mers într-un ritm continuu toate Ţările Baltice. În Kaunas ne-am oprit doar să alimentăm. Era prea devreme pentru un popas, doar ora 8 seara. Mai putem înainta! Aşa că am intrat în scurt timp în Polonia. Orele târzii ale serii ne-am făcut să avem o viteză de deplasare mai bună. Am început a ţinti un oraş de pe traseu de mai departe, pe unde am putea ochi un popas. Bialystok e prea aproape. Lublin pare mai logic, dar e destul de departe. Am setat sistemul de navigare spre acel oraş, ca să ne estimeze ora ajungerii la destinaţie. Pe la 3 noaptea! Oh! Am mai scos o oră din ecuaţie, pentru că Polonia e într-un alt fus orar. Apoi am contactat hotelul, să ne asigurăm că recepţia funcţionează 24 de ore. Rezolvat! Rezervat! Toate datorită unei conexiuni permanente de internet la bord, serviciilor de roaming şi aşa mai departe, facilităţi asigurate de cel mai bun profesionist IT şi tehnologii de la bord, Anatolie.

Am continuat să înaintăm în noapte. Ilie şi Anatolie au fost cei care au condus, pe rând, maşina, iar către ora 3 ajungeam la un hotel simplu de tot, dar care ne oferea 3 paturi în care să dormim tun.

A doua zi dimineaţa porneam neîntârziat spre Rzeszow, iar pe drum am găsit şi o cafenea de pe marginea drumului unde am găsit nişte mâncare de casă delicioasă şi o doamnă care ne-a servit cu de toate. La un preţ extrem de bun. Polonia ziua e mult mai aglomerată, aşa că abia spre seară ajungeam în Slovacia şi am oprit la un scurt popas în Kosice. După care Ungaria, iar aici ne-am zis că ar fi cazul să intrăm în România pe la Valea lui Mihai, spre Satu Mare. În Satu Mare am dat şi peste o staţie Rompetrol, unde ne-am făcut plinul, am mâncat bine şi am băut şi câte o cafea. Înainte, băieţi, pentru că noaptea asta nu dormim la niciun hotel! Înaintăm spre acasă!

Şi uite aşa toată noaptea am înaintat prin România, schimbând postul de şofer între noi şi tot oprindu-ne la staţii Rompetrol din toată ţara. Iar în ritmul ăsta, spre dimineaţă ajungeam la vamă! Ura! Ajungem la timp!

Am alimentat din nou la prima staţie Rompetrol Moldova de pe traseul Leuşeni şi în scurt timp intram în Chişinău. Sesizasem că în nici două zile complete am făcut 2,400 km, reuşind să ne şi oprim o noapte la un hotel! Părea că nu suntem istoviţi cu totul, încă, dar atunci când am ajuns acasă au urmat ore de deconectare totală. Însă plăcerea lucrului bine făcut, şi făcut până la capăt, compensează toate aceste sacrificii! Zâmbetele copiilor, care au urmat mai apoi, la petrecerea de Crăciun, ne-au şters orice urmă de oboseală! Asta înseamnă o expediţie până la urmă, şi noi eram pregătiţi să înfruntăm asemenea lucruri! Bine că maşina le-a înfruntat şi ea cu dârzenie, dar despre maşină vă vom povesti mai multe în următoarele noastre relatări! Staţi pe aproape!