Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Skoda a produs 18 milioane de automobile!

25 Ianuarie 2016 - 11:08
Denis Godorozea
Skoda a produs 18 milioane de automobile!
De la lansarea primului automobil în anul 1905, producţia celor de la Skoda a ajuns la 18 milioane de vehicule! Este o realizare imensă în cei 120 de ani de existenţă ai companiei. Exemplarul jubiliar a fost noua generaţie Skoda Superb Combi de culoare „Candy White” combinată cu elemente negre care a ieşit de pe linia de producţie de la uzina cehă din Kvasiny. Doar în anul 1991 Skoda producea vehiculul cu numărul 5 milioane, astfel celelalte 13 milioane de vehicule au fost produse de-a lungul următorilor 24 de ani sub conducerea celor de la Volkswagen.

Uzina din Kvasiny trece acum printr-o modernizare şi expansiune substanţială, în care vor fi investiţi aproximativ 259 milioane de euro. În următorii ani vor fi create 1,300 de locuri noi de muncă, iar producţia anuală al acestei uzine va creşte cu 280,000 de vehicule. Este un salt enorm, având în vedere că în 2015 aici au fost produse 150,000 de automobile, astfel, în viitor, producţia va creşte de trei ori! Uzina din Kvasiny este una dintre cele trei uzine de pe teritoriul Cehiei, aici fiind produse modelele Superb, Superb Combi şi Yeti. În viitor aici vor fi produse noile SUV-uri Skoda, inclusiv SUV-ul cu 7 locuri numit Kodiak, care va debuta în acest an.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter