Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Noul SEAT Ateca X-Perience Concept

22 Septembrie 2016 - 16:57
Denis Godorozea
Premieră: Noul SEAT Ateca X-Perience Concept
Pentru a mai atrage privirile clienţilor în direcţia SUV-ului Ateca, cei de la SEAT aduc la Salonul Auto de la Paris un concept inedit numit Ateca X-Perience Concept, care în 2017 are toate şansele să devină model de producţie. La Exterior noul SEAT Ateca X-Perience Concept se deosebeşte printr-un aspect brutal de offroader, care este departe de cel liniştit şi urban a modelului Ateca. Acesta vine cu bare de protecţie modificate, elemente de culoare gri şi oranj, culoare mată a caroseriei şi jante stilate de 18 inch „încălţate” în cauciucuri de offroad.

Conform celor de la SEAT, dacă modelul obişnuit Ateca este utilizat 95% în mediul urban şi doar 5% în teren accidentat, atunci Ateca X-Perience Concept va „locui” în oraş 75% din timp, iar celelalte 25% din timp va cutreiera terenul accidentat.

Sub capota conceptului SEAT Ateca X-Perience se ascunde propulsorul diesel de 2.0 litri TDI (190 CP şi 400 Nm), care este cuplat la transmisia DSG în 7 trepte. Puterea este transmisă tuturor roţilor prin intermediul tracţiunii integrale 4Drive cu diferenţial Haldex, care va oferi performanţe incredibile în offroad împreună cu sistemul Hill Descent Control.

Interiorul este condimentat cu o combinaţie de piele şi material textil, cusute cu aţă contrastantă, abrevierile „X-P”, regăsite pe praguri şi volan, sistem multimedia cu display de 8 inch.

Pe lângă versiunea de producţie SEAT Ateca X-Perience, producătorul spaniol promite să lanseze trei modele noi în 2017, printre care şi un SUV mai compact decât Ateca.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (11 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter