Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Noul Renault Megane R.S. va debuta pe 26 mai la Monaco! (Video)

23 Mai 2017 - 11:23
Denis Godorozea
Noul Renault Megane R.S. va debuta pe 26 mai la Monaco! (Video)
Unul dintre cele mai populare modele utilizate de către entuziaști pe diferite circuite de curse și în competiții, cu siguranță este Renault Megane R.S. Spre exemplu, cei care doresc să facă câteva ture pe legendarul Nurburgring Nordschleife, într-o mașină dinamică și perfect setată, pot închiria un Megane R.S. pregătit pentru „Iadul Verde”.

La Grand Prix-ul de Formula 1 de la Monaco, care va avea loc pe 26 mai, cei de la Renault vor dezvălui noua generație Megane R.S.! Pilotul de Formula 1, Nico Hülkenberg, va face ture pe circuitul de la Monaco la volanul noului Renault Megane R.S., care va fi realizat în culorile tradiționale galben și negru, pentru a celebra 40 de ani de istorie Renault în Formula 1.

Se pare că cei de la Renault vor încerca să bată și recordul de pe Nurburgring stabilit de Honda Civic Type R, iar pentru aceasta noul Megane R.S. va avea un șasiu setat pentru performanță și un propulsor de aproximativ 300 CP storși dintr-un benzinar turboaspirat de 2.0 litri sau din unitatea de 1.8 litri regăsită în noul Alpine A110. Publicul larg va putea vedea noul Renault Megane R.S. în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din septembrie anul curent.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (1 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter