În sfârşit, se întâmplă: Skoda Kodiaq primeşte versiunea de top Laurin & Klement, iar odată cu ea şi noi motoare!

Skoda Kodiaq a reuşit deja să-şi adjudece titlul de bestseller în cea mai mare parte a ţărilor în care este prezentă de un an încoace, însă până acum îi lipsea o interpretare de top Laurin & Klement, interpretare de care beneficiază cam toate modelele de bază ale mărcii Skoda. Toţi cumpărătorii care îşi doreau un Kodiaq echipat la maxim trebuiau să opteze pentru interpretarea Style, căreia îi mai bifau o listă de opţionale deasupra.
Iar dacă aveţi cumva impresia că lipsa versiunii Laurin & Klement nu e cu adevărat o mare problemă pentru un model Skoda, aflaţi că în cazul lui Superb, spre exemplu, o treime din vânzările modelului în Moldova se realizează anume în interpretarea de top Laurin & Klement! Aceste ediţii, botezate în cinstea celor doi fondatori ai mărcii cehe, sunt în mod tradiţional cele mai rafinate şi mai bine echipate, reprezentând nişte ipostaze perfecţioniste ale fiecărui model căruia îi sunt aplicate.

Revenind la Kodiaq, noua ediţie Laurin & Klement va veni echipată cu câteva elemente distinctive. Printre ele se numără un calandru cromat în faţă şi mai multe inserţii cromate pe caroserie, faruri full LED, jante speciale de 19 ţoli şi, fireşte, emblema Laurin & Klement pe aripile faţă. Interiorul va avea o tapiserie specială, dar şi mai multe logo-uri L&K şi inserţii speciale, precum şi o listă lungă de dotări opţionale pe alte versiuni, dar instalate standard pe noua versiune de top. Aici se include şi sistemul audio de top CANTON, dar şi scaunul ajustabil electric şi cu memorie al şoferului.
Lansarea versiunii Laurin & Klement aduce pentru cel mai mare SUV al celor de la Skoda şi noutăţi la capitolul motoarelor! Astfel, motorul TSI de 2.0 litri, care livra până acum 180 CP, va primi un surplus de 10 CP, ajungând la 190 CP. Şi mai interesant este că motorul de 1.4 litri TSI va fi înlocuit de noul propulsor 1.5 TSI cu 150 CP la activ, testat de noi pe noul KAROQ atât la testul drive al modelului, cât şi în cadrul expediţiei noastre continentale cu Skoda KAROQ de la sfârşitul anului trecut.

Mai mult ca atât, ambele aceste motoare pe benzină vor avea de acum încolo filtru de particule în cazul lui KODIAQ, pentru a-şi reduce amprenta faţă de mediu, însă aceasta va însemna şi un regim de exploatare similar motorizărilor diesel. Tot în cazul motoarelor pe benzină îşi va face debutul şi noua generaţie a cutiei DSG cu 7 trepte.
Motorul 2.0 TDI mai puţin puternic din gama lui Kodiaq a fost de asemenea actualizat cu ultima lui versiune, de 150 CP.
0
4,878
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!