Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Autoritățile germane au extins programul de subvenții la achiziționarea electromobilelor noi

22 Aprilie 2019 - 13:19
Redacţia PiataAuto.md
Deși reușesc să câștige tot mai mult teren pe piață de la an la an, electromobilele nu înregistrează încă o asemenea cerere, precum automobilele dotate cu motoare tradiționale cu ardere internă sau hibridele. Printre principalele cauze se enumeră autonomia redusă și timpul de încărcare a acumulatoarelor simțitor mai îndelungat decât timpul necesar pentru alimentare cu combustibil, dar și prețul adesea usturător pentru un electromobil nou.
Germanii, însă, au identificat o soluție pentru a spori interesul cetățenilor pentru achiziționarea unui automobil 100% electric. Pentru a soluționa problema autonomiei reduse autoritățile, în comun cu marii constructori auto, dezvoltă rețele de încărcare rapidă pentru automobile, iar pentru a face transportul electric și mai atractiv pentru clienți, în 2016 autoriățile germane au lansat un program de subsidii, ce garantează un bonus de până la 4,000 euro la achiziționarea unui electromobil în Germania. Conform planurilor autorităților, programul urma să fie încheiat în luna iunie a acestui an, însă autoritățile au decis să extindă perioada de subvenționare. Astfel, cumpărătorii germani vor beneficia de un bonus de până la 4,000 euro la achiziționarea electromobilelor noi până la finalul anului 2020.
Potrivit informațiilor distribuite de Reuters, guvernul german și producătorii auto împart finanțarea programului, pentru care este prevăzută o sumă de 1.2 miliarde euro, sumă ce nu a fost consumată încă. Potrivit estimărilor apărute în publicațiile germane, până în prezent din suma totală ar fi utilizate doar circa 500 milioane euro.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter