Recomandarea Car Music de week-end, №23

A trecut ceva vreme de la ultima noastră recomandare de week-end, prieteni. Dar să ştiţi că nu am renunţat la această rubrică, ba dimpotrivă, ne bucură că o apreciaţi şi o aşteptaţi. Aşa că o repunem astăzi în actualitate cu o nouă ediţie, cea de-a 23-a la număr. Şi, aşa cum v-am obişnuit anterior, venim cu trei recomandări de albume plăcute pentru condusul unei maşini. Unei maşini plăcute în condus, fireşte, care se mai bucură şi de un sistem audio bun, dar şi de urechea mai antrenată la muzică bună a unui conducător ce apreciază lucrurile speciale din jurul lui.
Aşa că haideţi să vedem ce avem noi astăzi pentru voi, după atâta pauză.

Recomandarea Electronic:
The Chemical Brothers – No Geography. 2019.
Eh, nu ştiu dacă mai există cineva care şi-a trecut adolescenţa pe la sfârşitul anilor 1990 care n-a auzit de Chemical Brothers, cei care revoluţionau muzica electronică pe atunci. O făceau diferit de cei de la The Prodigy, dar renumele pe care şi l-au câştigat e comparabil. Câţiva ani în urmă au mai scos o piesă, numită Go, care i-a readus în atenţia unei noi epoci şi-n căştile unui nou segment de public, mai tânăr. Dar acest nou album, proaspăt lansat, e ceva mult mai diferit şi mai interesant. E mai îndrăzneţ în explorările muzicale, dar în acelaşi timp e şi foarte inspirat, că ştiţi voi, să vii doar îndrăzneţ nu înseamnă să fii genial. Explorând hotarele electronicii şi uneori sărind chiar dincolo de ele, e o muzică comestibilă doar pentru cei pregătiţi s-o asimilize, însă tocmai asta şi face albumul No Geography atât de interesant. Un album în audiţia căruia porneşti fără hartă şi te laşi purtat de sunete.

Recomandarea Jazz:
Cyrille Aimee – Let’s Get Lost. 2016.
Dacă de obicei muzicienii francezi domină recomandările muzicii electronice, de această dată avem un album excepţional de bun de jazz, venit de la o vocalistă franceză, Cyrille Aimee, care mai înglobează origini dominicane şi romane în ea. Şi e o vocalistă tânără, născută în 1984, dar care a reuşit deja să adune o discografie impresionantă în ultimul deceniu. Vocea ei, însă, e cu siguranţă una din cele mai plăcute voci feminine din jazz-ul modern, iar combinaţia ei cu instrumente acustice şi o orchestrare foarte aerată conferă pieselor o atmosferă jovială, care te atrage uşor în lumea ei. Albumul ăsta, Let’s Get Lost, e foarte acustic în formatul său şi poate scoate în evidenţă calitatea celor mai desăvârşită sisteme audio. Dar se potriveşte perfect şi unui episod mai lung de condus, când vrei să Get Lost, adică să dispari un pic din radarul civilizaţiei pe un drum mai pustiu şi să savurezi condusul cu o muzică bună. Unele piese de pe album sunt recalibrări ale unor compoziţii mai vechi, altele sun originale, dar per total amatorii de jazz ar trebui să-l plaseze repede în topul preferinţelor lor. Şi e cu atât mai preţios albumul, cu cât în următorul, apărut în 2019, Cyrille Aimee se distanţează deja de acest stil pur şi acustic.

Recomandarea Rock:
Circa Waves – What’s It Like Over There. 2019.
Un album de rock britanic mai niţel mai moale, pe care fanii îl numesc „indie rock”, al unei formaţii destul de tinere, în palmaresul căreia această nouă creaţie e a treia la număr. Dar, deşi albumul ar putea să nu te prindă ireversibil chiar din prima, are în el un vino-n-coa’ special, un stil care te face deschis spre a-l asculta, mai ales la un drum lung, la un sistem audio suficient de bun încât să scoată în evidenţă şi basurile mai puţin specifice pentru un asemenea rock. Dacă aţi cam obosit să ascultaţi aceleaşi albume deja legendare de rock şi mai vreţi o briză de aer nou, merită ascultat.

Vedeţi şi:
» Recomandarea Car Music, №1
» Recomandarea Car Music, №2
» Recomandarea Car Music, №3
» Recomandarea Car Music, №4
» Recomandarea Car Music, №5
» Recomandarea Car Music, №6
» Recomandarea Car Music, №7
» Recomandarea Car Music, №8
» Recomandarea Car Music, №9
» Recomandarea Car Music, №10
» Recomandarea Car Music, №11
» Recomandarea Car Music, №12
» Recomandarea Car Music, №13
» Recomandarea Car Music, №14
» Recomandarea Car Music, №15
» Recomandarea Car Music, №16
» Recomandarea Car Music, №17
» Recomandarea Car Music, №18
» Recomandarea Car Music, №19
» Recomandarea Car Music, №20
» Recomandarea Car Music, №21
» Recomandarea Car Music, №22
0
562
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!