Inspirat de offroader-ele clasice americane: noul proiect Mitsuoka bazat pe Toyota RAV4

30 Octombrie 2020, 09:29
Denis Godorozea
Compania japoneză Mitsuoka prezintă noul său proiect inspirat de industria auto clasică, bazat pe Toyota RAV4 de generaţie nouă, pe care l-au numit Buddy. De această dată maeştrii niponi au transformat SUV-ul într-un model asemănător cu Chevrolet Tahoe de la sfârşitul secolului trecut, cu forme pătrăţoase şi multiple suprafeţe cromate.
Tradiţional, cei de la Mitsuoka au schimbat aproape toate elementele de caroserie, cu mici excepţii, astfel încât putem cunoaşte în această maşină un RAV4 doar datorită portierelor şi geamurilor laterale, probabil. Buddy are o parte frontală absolut nouă, cu un calandru imens ce încadrează şi farurile etajate pe părţile extreme, grilele şi bara de protecţie fiind cromate în întregime.
La posterior SUV-ul sa ales cu un hayon nou, cu o placă decorativă de culoare contrastantă cu denumirea companiei şi o bară de protecţie cromată. Clienţii mai pot opta pentru jante de fier cu capace originale, inspirate de la offroader-ele americane din anii 1980, care mai pot fi încălţate în anvelope de offroad.
Mitsuoka nu propune şi careva modificări tehnice pentru Buddy, respectiv SUV-ul va putea avea sub capotă una din unităţile de propulsie standard oferite de Toyota pentru RAV4. Preţul modificărilor nu a fost specificat încă, urmând să fie anunţat în data premierei publice, ce va avea loc la Tokyo în 26 noiembrie.
0
1,390
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!