Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Acest Range Rover clasic poate fi cea mai capabilă maşină de colecţie. I-a aparţinut unui industriaş italian, care mergea cu el la Cortina D'Ampezzo

22 Decembrie 2020 - 22:57
Ilie Toma
Da, o maşină de colecţie poate fi nu doar un coupe, un cabrio sau un sedan, ci şi un ditamai offroader, mai ales dacă e unul din primele offroader-e de lux care au inventat, practic, segmentul. Mai mult ca atât, automobilul de care vorbim azi vine să ne convingă şi de faptul că o maşină de colecţie ar putea nu doar servi ca exponat de muzeu, ci şi ca un vehicul foarte capabil de teren.
E un Range Rover clasic, din ăla care a învins deja timpul şi de aici încolo va arăta doar mai bine, mai fascinant, şi va fi doar mai căutat şi mai apreciat de vânătorii de maşini speciale. Da, exemplarul acesta e prima generaţie de Range Rover — şi ne referim aici la modelul luxos, de top, al celor de la Land Rover. Generaţia asta s-a produs între 1969 şi 1996!
Iar exemplarul despre care vorbim noi azi o adevărată bijuterie din mai multe motive. În primul rând, e echipat cu cel mai glorios motor al acestei generaţii — un V8 de 3.5 litri, care îşi trage rădăcinile de la primul V8, dezvoltat de Rover, apoi furnizat celor de la Buick, iar pe baza perfecţionărilor Buick a fost desăvârşit şi acest V8. Motorul ăsta s-a produs doar până în 1989, pentru că ulterior a fost înlocuit cu o versiune cu cilindree mai mare, de 3.9 litri.
Pe atunci, motorul V8 de 3.5 litri dezvolta 130 CP, aici fiind încă varianta cu carburator. Motorul beneficia de o cutie manuală şi neapărat de un sistem de tracţiune integrală care s-a dovedit a fi extrem de capabil încă de pe atunci. Asta era însăşi esenţa acestei maşini — să-ţi ofere un confort de limuzină pe orice teren, oricât de departe te-ai aventura.
Al doilea motiv, pentru care acest automobil e special, este că e produs la foarte scurt timp după ce britanicii au lansat versiunea cu 5 uşi a lui Range Rover, anterior existând doar versiuni cu două portiere laterale şi un hayon. Abia în august 1981 au fost puse în producţie versiunile cu 4 uşi laterale şi hayon, iar acest exemplar a fost produs la puţin timp după această lansare.
Al treilea motiv, pentru care acest Range Rover clasic e o bijuterie, e parcursul său extraordinar de mic, de doar aproape 51,000 km. Maşina a fost livrată în 1982 unui renumit industriaş italian, Carlo Alberto La Greca. Pe atunci el avea 54 de ani, şi era deja unul din cei mai ceruţi şi înstăriţi inventatori de utilaje industriale speciale în Italia. Fireşte, nu era unica sa maşină, aşa că folosea Range Rover-ul pentru un scop admirabil, să meargă în week-end la vila sa din superbul orăşel alpin Cortina d’Ampezzo.
Fireşte, La Greca nu-şi priva maşina de atenţia cuvenită, aşa că Range Rover-ul s-a bucurat de service-uri regulate, iar în afara sezonului alpin avea onoarea de a sta în garajul industriaşului alături de celelalte bijuterii ale omului din acea vreme. Tocmai aşa se explică parcursul mic al maşinii.
În anul 2000, la vârsta de 72 de ani, proprietarul său începuse a avea probleme de sănătate care nu-i prea permiteau aceeaşi libertate de mişcare. Aşa că pentru următorii 13 ani, Range Rover-ul a fost scos foarte rar din garaj, până când, într-un final, Carlo Alberto La Greca a trecut în nefiinţă în acel an.
În anul următor maşina a fost cumpărată de la fiii lui Carlo Alterto de şeful poliţiei din orăşelul Forli, tot el şi un bun brieten al familiei La Greca. În mâinile acestuia a stat până nu demult, când a fost cumpărată de o companie germană pentru a fi vândută. Aceştia au împrospătat minuţios şi motorul, înlocuindu-i toate garniturile care ar fi putut avea de suferit în urma staţionărilor lungi. Şi, cel mai important, compania germană e gata să certifice cu nenumărate documente din istoria maşinii atât parcursul original al ei, cât şi starea sa autentică.
Aşadar, maşina asta e poate Range Rover-ul cel mai bine conservat şi mai autentic din cât se pot găsi dintr-un asemenea an, având şi un parcurs aproape incredibil de mic. Mai există Range Rovere clasice, în condiţie impecabilă, dar acele exemplare sunt, de obicei, restaurate extensiv. Aici, însă, vorbim de o condiţie conservată autentic.
Cât costă? Asta e cea mai intrigantă parte. Noi încă mai aşteptăm ca germanii să ne comunice suma exactă pentru care sunt gata s-o vândă, dar până atunci, ne-am gândit să estimăm noi împreună cât ar putea valora o asemenea maşină azi. Paradoxul e că preţurile de piaţă ale unor Range Rovere clasice variază de la vreo 10 mii euro pentu exemplare relativ bine păstrate până la vreo 50-70 mii pentru cele restaurate sau conservate mult mai bine, iar unele excepţii trec şi de o sută de mii. Deci, un diapazon imens de preţuri posibile, şi tocmai de asta te provocăm să ne scrii într-un comentariu cât crezi că ar putea costa acest exemplar, iar când primim răspunsul de la germani, îl vom introduce într-un update mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter