Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Soluţia unui poliţist din Riga pentru copilul său: căruciorul cu lumini de girofar

27 Decembrie 2020 - 12:36
Ilie Toma
Un poliţist din Riga, Letonia, a găsit o soluţie ingenioasă pentru pericolele pe care le poate întâmpina un cărucior cu bebeluş într-un oraş mai slab iluminat, cu o cultură a şofatului încă departe de perfecţiune: căruciorul cu elemente de iluminare în stil de girofar, care va fi observat în mod garantat de către şoferi şi va fi tratat cu mare grijă de aceştia.
Poliţistul, pe nume Valdis Kigitovics, a aplicat această soluţie chiar pe căruciorul fiului său, Timur. Tocmai pentru că e poliţist şi vede în fiecare zi statistici şi cazuri de tot soiul, zice el, s-a gândit să-i asigure copilului şi soţiei sale o protecţie suplimentară prin acest cărucior. Se pare că adultul care-l mânuiteşte poate stinge şi aprinde aceste lumini roşii-albastre când îşi doreşte, spre exemplu, le-ar putea aprinde doar când traversează drumul.
Poliţistul şi-a făcut creaţia sa publică, ba chiar a prezentat-o şi poliţiei din Letonia, drept o soluţie care ar putea fi replicată mai pe larg în trafic, pentru a spori siguranţa bebeluşilor purtaţi în cărucioare.

Tu ce părere ai? Ţi se pare o soluţie bună, eficientă?
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter