Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Atenţie, şoferi, drumurile în Moldova vor fi alunecoase şi periculoase azi, din cauza gheţii adeseori invizibile

1 Februarie 2021 - 09:52
Ilie Toma
După ciclonul de ninsori de săptămâna trecută, avem o nouă avertizare în Moldova, care intră în vigoare chiar azi şi care presupune noi ninsori, mai puţin abundente, dar la limita temperaturii de zero grade Celsius, ceea ce poate aduce şi mult pericol pe traseele naţionale.
Imagine de azi dimineaţă. Asemenea situaţii sunt raportate cu duiumul azi pe drumurile din Moldova

Pe parcursul zilei şi nopţii care urmează, în multe zone se va forma aşa numitul fenomen de „gheaţă neagră”, adică depunerea unui strat de gheaţă insesizabil pe asfalt, despre care, de obicei, afli deja după ce ai ajuns cu automobilul peste el şi ai alunecat într-un derapaj necontrolat. În contextul condiţiilor meteo de azi, e foarte probabil ca pe acelaşi drum să alterneze zone cu traseu acoperit cu zăpadă, după care zăpadă topită amestecată cu material antiderapant, după care, brusc, să apară asemenea zone cu gheaţă invizibilă la prima vedere. Prin urmare, sfatul nostru e să tratăm tot carosabilul ca fiind potenţial alunecos şi să reducem viteza înaintea manevrelor mai sensibile, gen curbe de traseu.
De asemenea, fenomenul de îngheţare a carosabilului în asemenea condiţii meteo poate fi mai pronunţat pe poduri! Fiind suspendate în aer, temperatura carosabilului acestora poate fi cu 1-2 grade mai coborâtă, ceea ce favorizează formarea gheţii negre pe ele. Prin urmare, am putea constata azi că mergem pe un carosabil cu aderenţă bună şi brusc, la primii metri de traversare a unui pod, maşina îşi pierde aderenţa.
Vă dorim tuturor condus cât mai în siguranţă!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter