Şofer ingenios din Europa de Est, prins în Germania cu un automobil smart în interiorul unui microbuz

4 Mai 2021, 19:22
Redacţia PiataAuto.md
Poliţia germană raportează că, acum câteva zile, a prins un şofer cu un microbuz din Europa de Est cu o încărcătură mai puţin obişnuită. După ce l-au oprit şi au deschis uşile, poliţiştii au descoperit că în microbuzul de marcă Iveco se afla un... automobil, un smart fortwo.
Nefiind vorba de o platformă pe care maşina ar putea fi fixată în siguranţă, ci de un automobil încărcat pur şi simplu în interiorul unei dubiţe, pus pe nişte anvelope şi legat cu funii, poliţiştii germani i-au aplicat şoferului nu doar o amendă usturătoare, ci şi o interdicţie de a se deplasa mai departe în asemenea mod. Acesta avea de ales — ori lasă smart-ul şi revine după el ulterior, ori îl încarcă pe un camion sau remorcă specializată. Microbuzul era şi el de curând cumpărat din Germania, având plăcuţe de înmatriculare provizorii, pentru export.
Poliţia germană nu menţionează clar naţionalitatea şoferului, specificând doar că e din Europa de Est. Poliţiştii, însă, s-au declarat absolut miraţi de modul în care acesta a ales să transporte un automobil, înăuntrul unui microbuz, ca o matrioşcă. Totuşi, noi ne cam amintim adeseori moduri deocheate în care mulţi şoferi, inclusiv din ţara noastră, aleg să încarce şi să transporte vehicule, aşa că tindem să credem că acest caz, cu smart-ul, nu e chiar absolut unic de felul lui. Tu ce crezi?
1
1,395
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!