A îndrăznit să spargă opt automobile în faţa CNA, dar a fost reţinut de poliţie

25 Iunie 2021, 12:16
Denis Godorozea
Poliţia a reţinut un bărbat de 33 de ani, locuitor al capitalei, care a dat buzna peste opt automobile parcate chiar în faţa sediului Centrului Naţional Anticorupţie (CNA). Suspectul a fost reţinut pe urme fierbinţi de poliţiştii Batalionului de Patrulare şi Reacţionare Operativă (BPRO) al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău.
Cazul a avut loc în 20 iunie 2021, când oamenii legii au fost sesizaţi prin intermediul serviciului 112 despre un individ ce deteriorează unităţile de transport parcate pe strada Toma Ciorbă şi bulevardul Ştefan Cel Mare şi Sfânt. Un echipaj BPRO a reacţionat prompt şi s-a deplasat la faţa locului, unde au stabilit că în total suspectul a deteriorat opt unităţi de transport şi a sustras bunuri de la bord. Prejudiciul cauzat părţilor vătămate este estimat la 12 mii lei.
Suspectul a fost reţinut pe urme fierbinţi în scurt timp după ce a spart unităţile de transport. Ulterior acesta şi-a recunoscut vina, iar acum este cercetat penal. Pentru faptele comise bărbatul riscă amendă de până la 67,500 lei, muncă neremunerată de până la 240 ore, sau închisoare pe un termen de până la 4 ani. Chiar şi aşa, bărbatul este cercetat în libertate, iar în acest context poliţia recomandă automobiliştilor să verifice dacă au încuiat propriile maşini şi să nu păstreze obiecte de preţ la bord.
0
1,334
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!