(VIDEO) Cel mai problematic motor modern al Peugeot şi Citroen, 1.2 PureTech, e dur criticat de mecanici

28 Septembrie 2021, 19:03
Redacţia PiataAuto.md
De multe ori auzim spunându-se că multe motoare moderne sunt proiectate să funcţioneze un număr mult mai mic de kilometri, uneori nici 200,000, având ori inginerie superficială, ori o uzură programată implantată în ele. Ei bine, sunt o mulţime de exemple care confirmă acest lucru, iar acest propulsor de 3 cilindri al Peugeot şi Citroen pare să fie exemplul perfect al unei inginerii cu multe scăpări, care duce inevitabil la o viaţă scurtă şi multe probleme pentru proprietar.
Motorul are o mare problemă cu cureaua de distribuţie, care e scăldată în baie deschisă de ulei. Ba chiar când deschizi capacul să torni ulei de motor, vezi cureaua trecând prin jumătate din orificiul de turnare a uleiului! Ideea iniţială a acestei soluţii a fost să se reducă forţa de frecare a curelei faţă de dinţii metalici din interiorul motorului, iar astfel să se ajungă la economie de combustibil. În practică, însă, frecarea există oricum, iar din curea se desprinde în mod constant un soi de praf, care sunt particule ale materialului din care e făcut cureaua. Acest praf ajunge să se amestece cu uleiul, apoi se depune pe toate componentele din interiorul motorului, de la arbore cotit până la biele. Au existat şi campanii de recall-uri, care au schimbat compoziţia curelei, apoi s-a redus intervalul de schimbare a acesteia, dar problema n-a fost rezolvată în totalitate.
Inelele de pe pistoane sunt de calitate proastă, astfel încât motorul ajunge repede să consume până la 1 litru de ulei la 1000 km, iar pereţii interiori ai cilindrilor îşi pierd repede suprafaţa de coating, care le protejează de uzură accelerată. Pompa de ulei dă adeseori erori şi rateuri, iar pompa vacuum a sistemului de frânare poate ceda, ceea ce a impus un alt recall. Alte posibile probleme sunt ruperea electrozilor de la bujii cu afectarea suprafeţei interioare a cilindrilor, probleme cu colectorul integrat în blocul motorului, din considerente ecologice, şi uzura accelerată a cuzineţilor bielelor.

Arborele cotit are cea mai gravă problemă din cauza unor cuzineţi proprii, care-l destabilizează şi duc în timp la deteriorarea completă a motorului, prin sărirea curelei de distribuţie şi a îndoirii pistoanelor. Au existat recall-uri şi la acest capitol, inclusiv cu schimbări voluntare de motoare, dar chiar şi aşa, în video-ul de mai jos mecanicii vorbesc pe baza unui motor fabricat în 2016, care în 2021 e deja defunct! Deci, un motor modern, care a rezistat doar 5 ani de funcţionare şi care e prea defectat ca să mai aibă sens repararea lui!
Probabil, inginerii acelor maşini din anii 1980-2000 ar privi acum revoltaţi, poate chiar cu acuzaţii faţă de inginerii de azi, care au admis proiectarea şi producţia unui asemenea motor, cu atât de multe erori şi probleme. Şi până şi inginerii geniali de cândva ai celor de la Citroen şi Peugeot ar fi indignaţi de construcţia unui asemenea propulsor, or, aceste două mărci franceze aveau cândva motoare admirabile, adeseori printre cele mai bune şi mai durabile din lume.

Vezi mai jos video-ul dedicat propulsorului modern 1.2 PureTech. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
2
51,918
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!