(VIDEO) Este camionul, nu-i camionul, sau cum se circulă fără nici o lumină noaptea, pe traseele Moldovei

17 Octombrie 2021, 16:17
Redacţia PiataAuto.md
Unele din cele mai grave accidente pe timp de noapte au loc din cauza lipsei iluminării corecte a unor vehicule, atunci când ajungi să vezi prea târziu în faţa ta un vehicul staţionat în mişcare. Iar aceste lumini sunt şi mai vitale când e vorba de vehicule lente sau foarte mari, inclusiv atunci când e vorba de camioane cu remorci, or, remorca e cea care rămâne în spate şi asigură iluminarea.
Problema e că uneori remorcile sunt interschimbabile între camioane şi până şi şoferii profesionişti nu le verifică iluminarea după ce sunt cuplate la camionul lor, iar dacă observă o problemă, fie o ignoră, fie consideră că proprietarul remorcii e cel ce trebuie să aibă grijă de becuri. Cum anume stau relaţiile între şoferi şi cei ce le înmânează remorcile nu ştim în detalii, însă e cert că un caz, precum cel surprins vineri seară pe traseul Călăraşi-Chişinău, în jurul orei 21:00, de un vizitator, care ne-a expediat filmarea la redacţie, este deosebit de periculos, atât pentru şoferul de camion, cât şi pentru alte maşini din trafic.
Aşa se vedea camionul neiluminat de pe traseul Călăraşi-Chişinău

Remorca nu avea nici o lumină funcţională, acoperind luminile capului tractor. În partea din faţă a camionului existau lumini care ardeau, însă din spate acestea nu era percepute ca ale aceluiaşi vehicul decât când te apropiai. Autorul filmării a arătat în imaginile de mai jos că singurele lucruri care salvau situaţia un pic erau elementele reflectorizante de pe remorcă, ce reflectau lumina de la faruri când te apropiai. Însă, dacă deconectai cu totul farurile, atunci camionul dispărea total în beznă, nemaivăzându-se deloc.

Vezi mai jos cum se percepe asta din perspectiva automobilului care merge în spatele unui asemenea camion pe un traseu neiluminat din Moldova.
0
1,202
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!