Istoria neştiută a singurului tren de 7 stele din lume, care operează în Japonia şi care are bilete la preţuri exorbitante

11 Februarie 2022, 17:24
Redacţia PiataAuto.md
Trenul poate fi o metodă foarte plăcută de a călători în ţări civilizate, dar, de obicei, e folosit pentru a ajunge din punctul A în punctul B, într-un mod care să permită o relaxare lipsită de stres pe parcurs. Există, fireşte, şi trenuri creat special pentru călătorii epice prin locuri magnifice, precum e Glarier Express din Elveţia, un tren care merge prin cele mai frumoase locuri din Alpii elveţieni pe parcursul unei zile întregi. Dar nimic nu se compară cu luxul şi anvergura singurului tren de 7 stele din lume, care operează în Japonia şi care poartă numele de Kyushu Seven Star.
E un tren care arată incredibil de clasic şi conservator pe dinafară, dacă ne gândim că a fost lansat abia în 2013, deci e construit cât se poate de recent. Conceptul său de design exterior şi interior, însă, a fost să combine clasicismul cu modernul, luând tot ce e mai frumos şi atemporal din toate perioadele. Iar călătoria în acest tren durează fie 4 zile, fie 2 zile, în funcţie de ruta pe care o alegi.
Trenul are doar 7 vagoane, care formează o adevărată lume interioară. Vagonul 1 e Blue moon bar, sau barul lunii albastre, iar aici operează un bar de noapte, cu muzică vie de pian, unde călătorii pot sta să socializeze până noaptea târziu.
Foto: Vagonul 1 al trenului, rezervat barului şi socializării

Vagonul 2 e restaurantul, iar bucatele pregătite aici sunt demne de stele Michelin. Chef-ul trenului e un maestru culinar renumit, Yuzo Kadokawa, iar pe parcursul călătoriei cinele sunt pregătite uneori şi de alţi maeştri renumiţi în Japonia, cu folosirea celor mai fine ingrediente.
Vagoanele 3-6 sunt rezervate suitelor normale, ele având câte 3 suite fiecare, deci 12 în total. În ultimul vagon, cel de-al 7-lea, sunt două suite mai mari şi mai scumpe, iar astfel numărul camerelor ajunge la 14. Prin urmare, la bordul trenul capacitatea maximă e de 28 persoane, iar copiii sunt admişi doar de vârsta liceală în sus.
Foto: Planul trenului, schiţat pe vagoane

Interiorul trenului e unul luxos, cu mult lemn natural folosit pentru căptuşeli, acesta fiind lucrat manual de unul din cei mai renumiţi meşteri din Japonia.
Ceştile folosite în tren sunt creat de un meşter din a 15-a generaţie, iar ceainicele folosite sunt produse de asemenea de meşteri populari.
Trenul e plin de geamuri mari, panoramice, prin care să priveşti natura de după geam. Traseul acestuia trece prin 7 prefecturi ale insulei Kyushu şi însumează 3,000 km în varianta sa de 4 zile. Trenul călătoreşte cu o viteză de până la 100 km/h, iar pasagerii coboară în diverse puncte de interes de pe traseu, programul prevăzând pentru ei şi experienţe superbe în afara trenului, inclusiv există seri în care se cinează în restaurante sofisticate din afară.
Trenul e propulsat de o locomotivă diesel, construită de o divizie a grupului Kawasaki. Vagoanele sunt construite de Hitachi şi JR Kyushu, iar investiţiile totale în construcţia acestui tren au însumat echivalentul a 30 milioane de euro. Lansarea lui a avut loc în octombrie 2013, iar trenul se bucură şi azi de o popularitate enormă. Pentru a călători în el, trebuie să aştepţi zilele când se deschid rezervările online pentru următoarele călătorii, apoi descarci anchete de intenţie, le completezi şi le trimiţi online, în aşteptarea dacă-ţi va fi confirmată rezervarea.
Iar preţul unei asemenea experienţe cu Kyushu Seven Star e măsura perfecţionismului şi luxului pe care-l emană. Experienţa recomandată e cea de 4 zile şi 3,000 km, pentru că acolo ai parte de conceptul complet, iar preţurile în anul 2022 pentru un bilet costă de la echivalentul a 6,300 euro per persoană pentru suita standard până la până la 8,100 euro pentru una din suitele luxoase din vagonul 7. Deci, o călătorie de 2 persoane costă între 12,600 euro şi 16,200 euro, pentru acele 4 zile, iar preţul s-a scumpit în ultimii ani cu circa 20-25%.
În varianta „simplificată” şi mai scurtă, de doar 2 zile şi 1 noapte, preţurile sunt de la 3,050 euro de persoană pentru suita standard şi 4,400 euro pentru suitele din ultimul vagon. Nu există trenuri diferite pentru aceste rute, acelaşi tren alternează rutele standard de 4 zile cu cele mai scurte, iar când se deschid rezervările, ai şansa de a-ţi alege perioada şi ruta dorită.
În ciuda preţului exorbitant pentru biletele la acest tren, însă, toate rutele sunt în permanenţă cumpărate rapid şi sunt complet ocupate. E una din acele experienţe despre care foarte puţini ştiu în afara Japoniei, dar care e totodată una din cele mai frumoase călătorii de tren pe care o poţi avea, din câte există astăzi pe mapamond!
5
73,968
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!