Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Acesta e noul Mercedes-AMG C43, care are un motor de doar 2.0 litri şi 4 cilindri, cu o turbină electrică

27 Aprilie 2022 - 14:16
Ilie Toma
Încă înainte de premiera oficială a noii generaţii Mercedes C-Class W206, anunţam că această generaţie urma să aibă doar motoare de 4 cilindri, inclusiv pe versiunile AMG cu indicele 43 şi 63. Şi, în timp ce un C63 încă nu a fost lansat, astăzi a fost dezvăluită versiunea C43 AMG, care vine cu un motor de doar 4 cilindri şi 2.0 litri.
Pentru comparaţie, generaţia anterioară W205, avea un V8 pe C63 şi un motor cu 6 cilindri pe C43. Acum, însă, noul C43 AMG a preluat exact acelaşi sistem de propulsie mild-hibrid de pe SLC 43, dezvăluit acum o săptămână, care dispune şi de o turbosuflantă acţionată electric, pentru reacţie instantanee. Sistemul electric de 48V de la bord face posibilă o mizare pe o tensiune suficientă şi stabilă la bord, pentru a se putea bizui pe o asemenea turbină.
Partea bizară e că această nouă unitate are electromotorul adiţional nu integrat între propulsor şi cutie, cum practică Mercedes la alte motorizări mai avansate, ci anexat ca un apendice, cu curea. Acest electromotor livrează 14 CP, iar motorul cu ardere internă produce 408 CP. Şi această cifră e din nou un pic bizară, pentru că efectiv, motorul e acelaşi de pe A 45 AMG cu indicele S, unde livrează 421 CP cu o turbină obişnuită şi fără vreun sistem mild hybrid. Iar aici, cu toate tehnologiile sofisticate adiţionate, produce o putere mai mică.
Totuşi, noul Mercedes-AMG C43 pare să indice cifre demne pentru timpii de acceleraţie de la 0 la 100 km/h — 4.6 secunde pentru sedan şi 4.7 secunde pentru break.
Viteza maximă e limitată la 250 km/h, dar dacă optezi pentru un pachet adiţional pentru o supraplată, limita electronică e mutată la 265 km/h.
Şi, în fine noul C-Class AMG cu indicele 43 vine obligatoriu cu tracţiune integrală 4MATIC, dar care prioritizează puntea spate în raport de 69% la 31%. Aşa că, cel puţin teoretic, maşina ar trebui să favorizeze şi episoade de derapaje controlate.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter