(VIDEO) Aceasta e o Dacia 1300 din România, care a fost restaurată într-un stil condimentat, iar acum e în drum spre SUA

23 Aprilie 2022, 21:52
Ilie Toma
Se zice că aproape toţi cei care nutresc azi o pasiune pentru modelele clasice Dacia, au deprins această afecţiune de la părinţi şi de la amintirile de demult dintr-o asemenea maşină. Şi mai special e momentul când un pasionat ajunge să restaureze în zilele noastre maşina care a fost toată viaţa a familiei, acea maşină cu care mergea tatăl său cândva, cu care era el purtat în copilărie. Ei bine, această Dacia 1300 e tocmai o asemenea Dacie de familie, dar istoria sa e cu mult mai condimentată, iar de curând a luat calea Oceanului Atlantic pentru a ajunge în SUA şi a fi exploatată acolo.
Maşina a fost în familia lui Gabriel Cristescu, anume el fiind cel care are toate amintirile legate de ea şi care a devenit proprietarul ei, după ce tatăl său i-a transmis-o. Mai mult timp în urmă, Gabriel mai făcuse două restaurări parţiale ale acestei maşini, dar, întrucât de ceva vreme lucrează într-un service, şi-a zis că ar fi cazul să-i ofere Daciei sale o restaurare amplă, profundă, completă, poate şi cu nişte picanterii pe ea. Au urmat doi ani de muncă la această maşină.
Cel mai mult s-a muncit la caroserie, întrucât era foarte afectată de rugină. Cei care erau cooptaţi să facă lucrări la ea îi spuneau aproape unanim să renunţe, să-şi ia altă caroserie, în stare mai bună, în loc să stăruie pe asta. Gabriel refuza de fiecare dată, spunând că vrea s-o facă pe asta.
Foto: Dacia în procesul restaurării caroseriei

Caroseria a fost vopsită în albastru, întrucât şi nuanţa iniţială a fost la fel, albastră. Apoi, Gabriel n-a mers pe obsesia de a păstra totul autentic şi original pe ea, şi a început a recurge la soluţii picante, care ar putea să pară o blasfemie pentru unii. Dar pentru el, era ceva acceptabil, care-i plăcea, iar asta părea a fi cel mai important.
Maşina a primit un motor de VW Golf GTI Mk3, montat longitudinal.
Etrierele Brembo sunt de pe un Peugeot 406, jantele sunt de pe un Renault Megane, farurile faţă sunt de la un BMW E30.
Scaunele faţă de la interior sunt de pe un Audi TT. S-au pus multe ingrediente diferite, dar, paradoxal, reţeta finală arată bine.
Şi arată bine inclusiv datorită inscripţiilor Martini de pe maşină. După ce a fost vopsită, acestei Dacii părea să-i lipsească ceva. Aşa că Daniel a vopsit grila în negru lucios, apoi s-a gândit că inscripţiile Martini vor fi exact punctul de culoare necesar. Iar la final a acoperit un strat de aramă piesele ce sunt de obicei cromate.
În ianuarie 2022 Dacia asta restaurată într-un stil condimentat cu tuning, a fost protagonista într-un video de pe canalul unui youtuber din România, Mihai Avrigeanu. La scurt timp după asta, Dacia a fost observată de cel mai mare colecţionar de maşini clasice româneşti din SUA — Eduard Palaghiţă. Eduard e omul despre care am scris cu câteva ocazii, după ce am discutat direct cu el. E cel care are o Dacia 1300 oranj şi a pozat-o pe străzi-le New York-ului, un Aro special, dar şi câteva maşini americane, precum un Ford Thunderbird Turbo Coupe. Iar pe lângă toate aceste maşini din colecţia sa, Eduard e un soi de guru pentru toţi românii stabiliţi în SUA, care vor să importe maşini româneşti clasice, ajutându-i pe aceştia. Mai mult ca atât, tot Eduard e proprietarul unei companii de servicii pentru casele de producţie de filme, iar astfel mai multe din aceste maşini româneşti au apărut în filme şi seriale renumite din ultimii ani.
Foto: Captură din serialul Gottham, unde apare Dacia 1300 oranj al lui Eduard Palaghiţă.. Maşina românească apare în sezonul 4, episodul 20, aproximativ la minutul 06:55.

Aşadar, acum Eduard a reuşit să-l convingă pe Gabriel să-i vândă această Dacia 1300 cu tuning. Eduard ne-a spus că a fost dragoste la prima vedere, de îndată ce a văzut maşina în video-ul din ianuarie, pe care-l includem mai jos. „Deja mă şi vedeam la volanul ei cât vizionam clipul”, ne spune Eduard. După câteva conversaţii, au bătut palma, iar acum această Dacia clasică, cu inscripţii Martini, a luat calea oceanului şi să îndreaptă spre SUA, unde noul său proprietar va fi Eduard Palaghiţă, iar maşina se va alătura unei colecţii frumoase de alte maşini româneşti şi nu doar româneşti. Singura schimbare înainte de expediere a fost vopsirea jantelor în negru, la dorinţa lui Eduard.
Aşadar, ştiind că celelalte maşini ale lui Eduard Palaghiţă au apărut şi în alte filme, l-am întrebat dacă ar exista să vedem şi această Dacie într-o viitoare producţie pe Netflix, de exemplu. Ne-a spus că şi-a luat-o pentru el, din pură pasiune, dar, dacă se va ivi vreo asemenea ocazie, o va plasa cu cea mai mare plăcere în scena vreunui film, cum a făcut-o deja de peste zece ori în ultimii ani cu celelalte maşini româneşti. Aşa că, istoria de viaţă a acestei Dacia 1300 va cunoaşte un al doilea volum de aventuri internaţionale. Primul volum a fost cel dedicat deţinerii în familie şi restaurărilor, iar cel de-al doilea va fi unul cel puţin la fel de demn, în care maşina asta clasică din România va cuceri lumea mare.
Vezi mai jos şi acel video din ianuarie, care a şi determinat această nouă epocă pentru ea.
0
21,038
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!