Maşina supremă a Cehoslovaciei de cândva, o Tatra 603 cu motor V8 răcit cu aer, scoasă la vânzare în zilele noastre

11 Iulie 2022, 20:51
Ilie Toma
Tatra 603 a fost cândva maşina supremă a Cehoslovaciei, pe care o adorau toţi, dar pe care o puteau folosi la acea vreme ori preşedinţii şi dictatorii, ori spionii, or unii funcţionari mai importanţi de stat. Maşina asta a fost lansată în 1956 şi a fost atât de bună, încât a determinat renaşterea producţie de automobile la Tatra pentru încă 43 de ani înainte. Şi la scurt timp după lansarea lui Tatra 603, modelul şi-a fortificat rapid poziţia de cel mai admirabil model din întregul bloc estic.
După al doilea război mondial, celor de la Tatra li se interziseseră să mai produsă maşini după anul 1951, producţia modelului Tatraplan trecând la fabrica Skoda şi apoi fiind sistată. Dar după numai un an şi jumătate, funcţionarii cehi înţeleseseră că maşinile sovietice, cu care voiau să înlocuiască modelele Tatra, era de o calitate net inferioară şi erau livrate cu mare zgârcenie. Aşa că i-au întrebat pe cei de la Tatra dacă n-ar vrea să revină la producţia de automobile la fabrica lor. Paradoxul e că echipele de designeri şi ingineri munciseră între timp în secret la dezvoltarea lui Tatra 603, aşa că în acel moment ei deja aveau o mare parte din maşină pregătită.
Când a fost lansată Tatra 603, ea reprezenta începutul unei noi epoci pentru marca cehoslovacă, rămânând totodată fidelă principiilor lui Hans Ledwinka în materie de aerodinamică, lux, motor răcit cu aer şi amplasat în spate!
Da, Tatra 603 e un model de mărimea lui S-Class din zilele noastre, care are motorul amplasat în spate, cu tot cu cutia de viteze. Şi e un motor pe benzină, V8, de 2,5 litri, răcit cu aer, nu cu lichid.
Această Tatra avea suspensie McPherson în 1956, fiind unul dintre primele modele din lume cu asemenea principiu la suspensia faţă. Şi suspensia spate era independentă, maşina fiind deosebit de manevrabilă, dar necesita măiestrie în condus din cauza punţii faţă uşoară şi a spatelui mai greu.
La început, motorul dezvolta 95 CP şi 158 Nm, asigurând maşinii o viteză maximă de 160 km/h. Pe urmă, în 1962, a fost operat un facelift, modelul primind indicele de 603-2, iar motorul şi-a crescut puterea la 105 CP. Tatra 603-2 a primit şi 4 faruri în loc de 3, însă noi vorbim azi de prima iteraţie, deci de 603-1, într-un exemplar fabricat în 1960. Şi e un exemplar cu 3 faruri, farul central având reflectorul mişcător, care era conectat cu volanul şi care lumina curbele, cam la fel cu se întâmplă şi azi cu maşinile sofisticate.
Maşina asta era atât de spaţioasă şi confortabilă, încât era vârful confortul şi ingineriei la care puteai visa pe atunci în această parte a lumii şi nu numai. Până şi Fidel Castro, în Cuba, a avut o Tatra 603, pe care a folosit-o multe decenii.
Noi am publicat acum câteva luni un articol detaliat cu istoria lui Tatra 603 şi acolo menţiona că , din 1956 până în 1975, cât stat în producţie, ea a fost fabricată în 20.422 de exemplare. Exemplarele 603-1, cu 3 faruri, însă, sunt cele mai rare.
Iar maşina despre care vorbim azi e tocmai una din puţinele Tatra 603-1 produse, şi foarte puţinele rămase. Maşina a fost restaurată, se află în Slovacia şi e într-o stare superbă. E şi într-o combinaţie de culori dorită, de roşu şi alb, fapt care o face şi somptuoasă în prezenţa sa.
Într-o asemenea stare excepţională, a fost scoasă la o licitaţie online acum. Mizele se plasează în continuu pentru ea, iar licitaţia va mai dura circa două săptămâni. Specialiştii estimează că această Tatra se va vinde cu minim 100-120 mii euro, dar deja mizele au ajuns la peste 80 mii, şi, având 2 săptămâni în faţă, preţul de facto ar putea fi mult mai mare decât estimările.
Şi, la drept vorbind, exemplarul ăsta, al unui model atât de glorios în istorie şi atât de rar, merită şi dublul faţă de estimarea iniţială. La cât de rar apare în lume o Tatra 603 cel puţin în stare decentă de vânzare, suntem convinşi că pasionaţii de Tatra vor încinge o competiţie acerbă a mizelor pentru ea.
0
7,694
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!