Ingineria fascinantă a hidrocentralei şi barajului Vidraru din România, o construcţie colosală care generează energie de 56 de ani încoace

2 Octombrie 2022, 16:34
Redacţia PiataAuto.md
Mulţi dintre noi ajungem să vorbim azi despre necesitatea producţiei de energie verde, regenerabilă, care să nu însemne arderi de hidrocarburi şi emisii de CO2 în atmosferă, dar adeseori uităm că pe lângă turbine eoliene şi panouri solare, omenirea a pus în aplicare de mult timp încoace centrale hidroelectrice complexe, care folosesc diferenţele de nivel ale cursurilor naturale de apă şi gravitaţia pentru a genera electricitate. Iar multe dintre hidrocentralele construite acum jumătate de secol sau mai mult au o inginerie mult mai complicată decât cea care se vede la suprafaţă. Hidrocentrala Vidraru din România este un asemenea colos în materie de scară imensă a construcţiei, dar şi în complexitatea ingineriei ei. Cumva toţi ştim de barajul Vidraru şi-l admirăm atunci când ajungem pe el după o tură frumoasă pe Transfăgărăşan, dar puţini dintre noi realizăm importanţa şi grandoarea acestei construcţii. Azi vrem să pătrundem un pic mai adânc în această construcţie, încercând a vorbi în termeni simpli despre lucruri complexe.
Aşadar, barajul Vidraru, este construcţia colos a întregului sistem al hidrocentralei, având înălţimea de 166,6 metri, iar lungimea de coronament — de 306 metri. La momentul finalizării construcţiei sale, în martie 1966, barajul Vidraru era pe locul 5 în Europa şi pe locul 9 în lume. Construcţia acestui baraj a demarat în 1960 şi a fost nevoie de 5 ani şi jumătate pentru a fi finalizată. La viteza cu care se fac astăzi construcţii masive în regiunea noastră, am putea spune că e un termen record.
Barajul e realizat în formă curbată, însăşi curbura constituind un element adiţional de rigiditate structurală, pe lângă rigiditatea propriu-zisă a betonului B600. B600 e o clasă rară de beton, creată pentru condiţii de rezistenţă cu adevărat extreme, folosită la nivel mondial pentru structurile critice, extraordinare. Deci, la acea etapă la barajul Vidraru s-a folosit deja cel mai bun şi rigid beton existent în domeniul construcţiei, care rămâne şi în prezent vârful absolut de material ca şi rezistenţă şi durabilitate în timp.
Foto: Barajul Vidraru în perioada construcţiei, anul 1964

Vidraru e format din 22 de ploturi verticale, la turnarea cărora au fost necesare 480.000 de metri cubi de beton. Barajul de beton cu structură armată are o grosime de 25 de metri la bază şi 6 metri la vârf, grosimea reducându-se treptat odată cu urcarea în înălţime. Barajul se sprijină pe versanţii munţilor Vidraru şi Pleaşa, anume aceştia fiind cei care constituie elementul de suport pentru imensul baraj. Şi apropo, în interiorul barajului au fost integrate galerii orizontale, unde sunt amplasate elemente de monitorizare şi control a stării acestuia, pentru motive de siguranţă.
Transportarea materialelor, dar şi întreaga logistică de construcţie a barajului şi hidrocentralei a fost făcută folosind camioanele româneşti SR 101, SR 113 Bucegi şi SR 131 Carpaţi, despre care scriam într-un articol separat. Despre ele se spune pe bună dreptate, deci, că au fost camioanele care au ajutat la construcţia României, fiind implicate în proiecte majore de infrastructură.
Puţini ştiu, dar barajul Vidraru a fost proiectat să reziste pe o perioadă de minim 100 de ani, fiind preconizat să reziste şi cutremurelor mari. Într-adevăr, a rezistat şi cutremurului din 1977, însă în 1974 a existat o avarie gravă cu ruperea unei galerii, împreună cu blindajul său metalic. Au fost necesare de lucrări ample de corecţii şi consolidare, iar o avarie de asemenea scară nu s-a mai repetat de atunci. Nu putem să nu menţionăm şi vieţile umane pierdute în accidente de muncă în procesul de construcţie a barajului. Oficial, acestea nu erau comunicate în acea perioadă, dar estimările actuale arată că circa 400 muncitori şi-au pierdut viaţa.
Lacul de acumulare, care s-a format pe cursul râului Argeş datorită barajului Vidraru, are un volum total de 465 milioane de metri cubi, dintre care 320 milioane de metri reprezintă volumul util. La nivelul său normal de retenţie a apei, lacul de acumulare are o lungime de 14 km şi o suprafaţă de 870 hectare.
Apa adunată aici e direcţionată mai departe printr-o galerie de aducţiune, lungă de 2.130 metri. E efectiv un tunel de beton armat, cu 5,15 metri diametru interior, şi perete de 30 cm grosime de beton armat, întărit în exterior prin material injectat sub presiune. În calea apei urmează apoi castelul de echilibru, care constituie o structură uşor conică, cu două camere cilindrice laterale. În interiorul cilindrului există structuri metalice de disperare a valurilor, iar împreună cu cei doi cilindri, rolul castelului de echilibru este de a atenua şocurile hidraulice, înainte de a direcţiona apa pe direcţie verticală, spre turbine.
Totuşi, până la căderea verticală a apei urmează nodul de presiune, care asigură legătura şi distribuie, practic, fluxul de apă, între cele 42 de tronsoane metalice ale puţului forţat. Aceste tronsoane sunt conductele care direcţionează fluxul de apă în cădere verticală de 324 metri, care, ajutat de gravitaţie, îşi sporeşte astfel forţa cu care propulsează mai apoi turbinele. Câteva dintre conducte au şi tronsoane de aerisire.
Apa de jos e captată de distribuitor şi distribuită turbinelor, care sunt şi cele ce generează electricitatea, de fapt. Hala turbinelor centralei Vidraru e situată la 104 metri adâncime sub nivelul râului Argeş, are 75 metri lungime, 16 metri lăţime şi 34 metri înălţime. Aici sunt poziţionate 4 turbine Francis cu ax vertical.
Foto: Caverna turbinelor centralei Vidraru

Fiecare turbină are capacitatea de a genera 55 MW putere, şi o turaţie de 428,6 rpm. Cu 4 asemenea turbine, hidrocentrala Vidraru generează 220 MW, putând absorbi un debit de apă de 90 m3/secundă. Debitul mediu captat e de circa 19,7 m3/s. După camera turbinelor, urmează ceea ce numeşte galerie de fugă şi e un tunel de peste 11 km lungime, menit să evacueze apa şi s-o repună pe un curs normal acvatic al Argeşului.
Aşadar, pentru a săpa toate aceste tunele, caverne şi galerii, dar şi a pregăti construcţia barajului, s-au excavat 1.768.000 metri cubi de rocă, dintre care 1 milion în subteran. A fost o construcţie titanică, deci, de o anvergură fascinantă. Iar principiul de funcţionare al centralei Vidraru e acelaşi, care e folosit până şi la construcţia actuală a celor mai performante dintre ele, diferenţa făcând-o numărul turbinelor instalate, în funcţie de debitul de apă. Până şi centrala Karahnjukar din Islanda, construită în secolul XXI, cea care dispune în prezent de cel mai mare baraj din Europa, are acelaşi principiu de funcţionare cu galerii şi puţ vertical de 420 metri înălţime, folosind tot turbine Francis, ceva mai puternice.
Foto: Caverna turbinelor din centrala Karahnjukar din Islanda

Şi centrala de la Vidraru a dorit să-şi mărească puterea turbinelor, de la 55 la 58,5 MW, Dar, dacă construcţia centralei a durat doar 6 ani şi a fost a început a da deja energie în reţea în decembrie 1966, atunci în prezent o simplă retehnologizare eşuează deja ani la rând, 4 contracte prin licitaţii fiind semnate şi apoi refuzate.
Totuşi, contribuţia hidrocentralei electrice Vidraru în sistemul energetic al României e una de o importanţă uriaşă. Anual, ea generează circa 400 GWh de electricitate. Nu este cea mai puternică din România, însă a fost primul proiect de o asemenea anvergură inginerească, ce a pus România pe o cale în care să-şi poată asigura toată producţia de electricitate necesară pe intern şi să ajungă apoi să exporte şi în extern. Şi, dincolo de toate, e un proiect care funcţionează deja de 56 de ani încoace!
5
17,751
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!