(VIDEO) Cum sună şi cum se conduce noua generaţie Suzuki Hayabusa, motocicleta capabilă să atingă 300 km/h

14 Octombrie 2022, 20:15
Redacţia PiataAuto.md
Suzuki Hayabusa a devenit o legendă din momentul în care a debutat prima sa generaţie, în 1999. Pe atunci, cu un preţ accesibil, ea a adus o inginerie de hipercar, fiind capabilă să atingă 303 km/h. Cu un motor de 4 cilindri şi un sunet uşor de recunoscut, a devenit o motocicletă etalon, cu care începuseră a se raporta toţi. A urmat o nouă generaţie în 2007, iar noua generaţie, cea de-a treia la număr, a apărut în 2021, marea parte a livrărilor având loc în 2022.
Motocicleta a debutat un pic controversat, întrucât după o carieră lungă a predecesoarei, noua generaţie a păstrat exact acelaşi motor, iar inginerii niponi au declarat atunci că au încercat toate variantele posibile de evoluţie, dar nimic n-a ieşit mai bun decât genialul motor precedent. Aşa că au decis să-l lase, dar l-au mai înăbuşit un pic cu norme ecologice şi cu limitări la nivelul zgomotului, ceea ce i-a scăzut puterea de la 195 la 190 CP. S-a redus şi cuplul cu 5 Nm, iar viteza a rămas limitată la 300 km/h, sau 299 km/h dacă e să fim mai exacţi.
Aşadar, sunetul noii motociclete e mai înăbuşit, un pic, dar pe de altă parte motorul a rămas acelaşi, legendar, aşa că ar trebui să ofere senzaţii de şcoală veche. Cum se simte noua generaţie Hayabusa în condus şi cum se simte ea a poţi vedea în video-ul de mai jos, în care un youtuber din Germania o conduce pe drumuri sinuoase, cu un microfon bun, specializat exact pentru captarea sunetelor la motoarele de motociclete.
0
3,103
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!