Cum arată Suzuki Ignis la 4 ani de exploatare cu parcurs mic în Moldova şi care e experienţa de până acum în consum şi fiabilitate

Suzuki Ignis e o maşină mai neobişnuită din redacţia noastră, care a fost din start achiziţionată pentru a fi folosită mai rar, în scopuri practice şi nepretenţioase. Gardă la sol mai mare, suspensie căreia nu-i e frică de gropi şi denivelări, dimensiuni compacte, dar practice — cam astea au fost argumentele care ne-au făcut să o cumpărăm nouă în 2018. Voiam una din cele mai simple şi practice maşini, dar nu voiam una cu 3 cilindri. Aşa că alegerea s-a dus atunci pentru Ignis, o maşină care la avea vreme, ne-a costat 8.850 euro în dotare incipientă, doar vopseaua oranj fiind opţională. Astăzi cel mai ieftin Suzuki Ignis porneşte în Moldova de la 12.780 euro deja, plus 400 euro vopseaua metalizată, deci ar însemna 13.180 euro pentru un Ignis similar. Iar asta înseamnă că, teoretic, am putea vinde maşina asta mai scump decât am cumpărat-o, sau cel puţin egal, după 4 ani de exploatare! Hai să vedem cum care a fost experienţa în aceşti 4 ani şi mai ales în ultimul an, de la ultima noastră relatare din noiembrie 2021.

Atunci, în noiembrie 2021 ea avea 20.349 km parcurşi. Acum are 27.000 km. Deci aproape 7 mii km parcurşi într-un an, ceea ce e foarte puţin, fireşte, dar în cazul nostru, ea are un rol mai mult auxiliar, fapt care explică acest ritm mai lejer de exploatare. Practic e în proces de creare una din acele istorii cu o maşină care adună ani, dar kilometrii se adună pe bord mult mai încet.

Atunci, cu un an în urmă, spuneam că media de consum se stabilizase la 4,8 litri/100 km şi mai calculam cât însemna asta în cost per kilometru la preţul de atunci al benzinei, de 21.01 lei/litru. Între timp ştim cu toţii că preţurile la benzină au sărit cu mult în sus, apoi au mai revenit, dar paradoxul e că şi astăzi, după încă un an de exploatare, media de consum pe termen lung este exact aceeaşi, de 4,8 litri/100 km! Iar ritmul de condus nu e unul lejer, ba chiar foarte dinamic uneori. Am ajuns să spun foarte des o expresie — „când mă grăbesc, iau Suzuki, dacă-l am la îndemână”. Şi e cât se poate de adevărat. Maşina are 90 CP şi 828 kg la gol, şi o cutie manuală, deci dacă gestionezi bine turaţiile motorului aspirat natural, de 1,2 litri, îi poţi imprima un dinamism care-i lasă impresionaţi pe foarte mulţi. E unul din acele motoare japoneze clasice, cu injecţie indirectă multipoint, care-şi deschide potenţialul linear, pe măsură ce urci în turaţii. Şi e plăcut să-l ştii întotdeauna predictibil. Şi cu acest motor, plus o suspensie care absoarbe tot în cale şi o dimensiune compactă, Suzuki Ignis se strecoară excepţional de bine prin ambuteiajele de oraş şi de traseu şi ajungi la destinaţie mai rapid. E un paradox că cea mai mică şi mai puţin puternică maşină ajunge cel mai repede, dar aşa e, de obicei. Şi iată cu tot ritmul în care e ţinut adeseori acest motor, Ignis indică 4,8 litri/100 km.

Iar asta mă face adeseori să uit ce înseamnă o staţie peco. La rezervorul său de 32 de litri şi la asemenea ritm de exploatare, de mult ori Ignis e alimentat o dată în lună sau chiar mai rar.

Interiorul cu componente albe pe bord şi pe panourile uşilor a avut nevoie de o curăţare mai profundă în ultimul an, întrucât prinsese nişte pete care nu se luau din prima. La o spălătorie, cu soluţiile lor mai avansate, totul a revenit imediat la strălucirea iniţială, pentru 200 lei în plus, adică 10 euro.

În ultimul an, Ignis şi-a schimbat anvelopele iarna şi apoi avara, folosind aceleaşi anvelope Dunlop din uzină dară şi Gislaved EuroFrost 6 pe iarna. Deci nu am avut alte costuri decât vreo 600 lei (circa 30 euro) pe operaţiunea de schimbare şi punere la păstrare a anvelopelor în depozitul companiei care ni le schimbă.

Deşi facem mai puţin de 10.000 km pe an, facem mentenanţa la service o dată în an. Şi chiar dacă după 3 ani maşina nu mai e obligată să meargă la service-ul oficial Suzuki, am mers în decembrie anul trecut tot acolo, pentru că preţurile sunt mai mult decât acceptabile. Service-ul complet ne-a costat 2.773 lei, echivalentul a circa 140 euro.

Pe lângă asta, maşina nu a mai avut nicio altă vizită, nicio altă problemă timp pe parcursul întregului an. E fiabilă aşa cum zic legendele despre maşinile japoneze. Şi ne place această fiabilitate şi simplitate a ei, pentru că e în acelaşi timp o maşină decentă la interior, în care ai condiţii acceptabile de civilizaţie, precum aerul condiţionat, sistemul audio cu USB şi Bluetooth. Deci nu avem, din nou, de raportat nici un defect şi nicio lucrare neprogramată. La 27 mii km, n-am schimbat nici măcar plăcuţele, deşi lichidul de frână a trecut prin procesele de înnoire a celor de la service.

Există inconvenienţe în exploatare? Sunt mici, dar există. Senzorii de presiune în anvelope dau cea mai mare bătaie de cap când timpul se răceşte afară, sau când schimbi anvelopele. Ei au o valoare minimă pe care trebuie să o vadă în sistem şi nu ţin cont de faptul că dimineaţa poate fi mai rece, de exemplu, şi din cauza temperaturii presiunea poate trece un pic sub acea valoare. Respectiv, se pornesc notificările pe bord, care nu pot fi amânate sau înlăturate în niciun fel decât prin umflarea anvelopei. Iar cât ai aceste notificări, nu poţi vedea aproape nimic informativ pe acel display, decât atenţionarea permanentă. Dacă porneşti maşina dimineaţa mai grăbit, de exemplu, şi nu ai timp să pierzi 10 minute pentru umflare, atunci tot drumul va trebui să mergi cu acele notificări ce schimbă întreaga culoare a display-ului în galben. Asta e iritant, din păcate.

Foto: Aşa arată notificările despre presiunea în anvelope, o diferenţă minimă între roata stângă şi dreaptă faţă, dar deja suficientă pentru o notificare ce nu poate fi oprită

Când mergi pe drumuri cu multe denivelări mărunte, cum ar fi prundişul, în timp, geamurile spate, care sunt acţionate manual, pot coborî cu până la 1 cm. E o chestie un pic nostimă şi bizară, care nu se întâmplă şi la geamurile faţă, acţionate electric, dar care te impune din când în când să deschizi portiera spate să mai tragi din nou geamurile mai sus. Se poate întâmpla o dată în câteva săptămâni, dacă în acel interval ai mers pe asemenea drumuri mai des. Ține probabil de construcţia acelui mecanism al geamurilor spate. E o maşină simplă, însă, aşa că zâmbim la acest aspect.

Şi cam astea ar fi inconvenienţele, care sunt puţine şi nu anulează experienţele practice şi plăcute pe care le oferă acest Ignis. Pentru mine experienţa de a trece din când în când de la Mercedes sau Skoda la Suzuki e una care nu mă face să mă simt cu altă estimare de sine, pentru că nu am de demonstrat nimănui nimic şi mă simt absolut confortabil conducând şi acest mic Suzuki. Dar am observat că fiul meu adolescent nu prea vrea să-l duc sau să-l iau de la şcoală cu Suzuki, preferând s-o fac cu Mercedes sau Skoda. Nu e adolescent snob, cu siguranţă, dar e într-o perioadă în care aceste lucruri contează pentru ei, şi îl înţeleg. Şi aici Suzuki pierde, în acea imagine publică pe care o oferă, aşa cum o fac mai multe maşini mici şi compacte încă în societatea noastră. În schimb, cei care trec de această etapă, sunt recompensaţi cu consum de 4,8 litri la sută şi costuri de service şi anvelope de nici 200 euro pe an.