Fiul lui Ferdinand Piech şi strănepotul lui Ferdinand Porsche a fondat un nou producător auto în Elveţia, iar prima maşină e în testele de pre-producţie

22 Noiembrie 2022, 15:34
Ilie Toma
Elveţia n-a avut de mult timp un producător auto fondat local, cam de pe la Monteverdi încoace. Însă în ultimul an producătorul trotinetelor Micro şi-a extins afacerea în producţia maşinii electrice Microlino, pe care o asamblează în Italia, iar o altă companie, numită Piech Automotive, cu sediul în Zug, testează intens şi pregăteşte de producţia de serie primul său automobil. Partea şi mai intrigantă e că această companie e fondată designerul industrial Rea Stark Rajcik şi Toni Piech, fiul marelui Ferdinand Piech şi tot el strănepotul marelui Ferdinand Porsche.
Bineînţeles, vorbim de acel Ferdinand Porsche, fondatorul mărcii care-i poartă numele şi mintea inginerească din spatele multor modele Porsche. Iar Ferdinand Piech era nepotul său, fiind omul care a modelat în mare parte industria auto germană aşa cum o ştim azi. Ferdinand Piech şi-a început cariera la Porsche, apoi şi-a fondat o proprie companie de inginerie, creând motorul diesel cu 5 cilindri în linie pentru Mercedes. Apoi, din 1972, a fost omul a pus Audi pe calea succesului, fiind cel care a contribuit la crearea unor modele precum Audi 80 şi Audi 100, dar şi la dezvoltarea sistemului legendar quattro. O minte cu factură inginerească, din 1993 acesta a venit la cârma grupului VW, unde a imprimat companiei perioada sa de aur în dezvoltări inginereşti, creând cele mai interesante modele ale acelor timpuri, de la VW Lupo 3L până la modelele de performanţă cu motoare VR6, W8, apoi şi W12 şi W16. Crearea lui Bugatti Veyron îi este de asemenea atribuită, la fel ca şi achiziţia Lamborghini, Skoda şi Bentley. Piech a părăsit funcţiile de conducere din companie în 2015, şi a decedat în 2019, dar familiile Piech şi Porsche, înrudite între ele, controlează şi azi cea mai mare parte a acţiunilor grupului VW, direct sau indirect prin Porsche Holding.
Foto: Toni Piech, fondatorul companiei Piech Automotive din Elveţia

Şi iată că-n 2017, Toni Piech a fondat alături de designerul industrial Rea Stark Rajcik compania Piech Automotive, cu sediul în Elveţia, despre care vorbim azi, o companie care a fost anunţată din start drept una specializată în maşini electrice de performanţă, cu un spirit puritan de condus. În 2019 a fost prezentat şi conceptul primului model, numit Mark Zero, sau Mk0, dar apoi a urmat perioada pandemică şi planurile păreau vagi şi îndepărtate, iar lumea părea să fi uitat de ei, mai ales că între timp cei de la Porsche au investit în producătorul croat Rimac, după care au trecut şi Bugatti în proprietatea Rimac. Se părea că nici măcar familiile înrudite Porsche şi Piech nu-şi mai amintesc de acea companie lansată în Elveţia ce purta numele Piech.
Dar iată că acum, în toamna anului 2022, compania elveţiană revine în atenţie într-un mod neaşteptat de sonor. Manfred Fitzgerald, fostul şef al diviziei Genesis de la Hyundai, e angajat drept CEO, iar Tobias Moers, fostul şef al Mercedes-AMG, e angajat drept co-CEO şi totodată CTO, adică marele inginer-şef din cadrul companiei. Cei doi vor conduce compania în tandem, fiind asistaţi de către fondatorii Toni Piech şi Rea Stark Rajcic, iar greutatea acestor nume aduse acum în cadrul companiei elveţiene spune clar că planurile au intrat pe un făgaş cât se poate de serios, şi sunt susţinute de investiţii masive. Apropo, Tobias Moers, fostul şef Mercedes-AMG de care vorbeam mai sus, a fost pe o perioadă de câteva luni în acest an CEO al Aston Martin, după ce plecase de la AMG, dar a plecat în scurt timp, fiind al 4-lea schimb de şefi în ultimii 3 ani de la compania britanică.
Foto: Tobias Moers, fostul şef Mercedes-AMG şi Aston Martin, CTO şi co-CEO acum la Piech Automotive

Ei bine, tot acum, în toamnă, au fost comunicate mai multe detalii inginereşti interesante despre acest prim sportcar electric, care se află în prezent în testele de pre-producţie, după care va urma lansarea oficială şi pregătirea de producţia de serie. Modelul se va numi simplu, Piech GT şi promite un timp de accelerare de la 0 la 100 km/h de sub 3 secunde.
Greutatea ţintită e una de sub 1.800 kg, iar autonomia ţintă e de 500 km în ciclu WLTP. Partea curioasă e că maşina va folosi o tehnologie inovativă de baterii, în colaborare cu TGOOD, care pretinde că va asigura o încărcare a 80% a bateriei în mai puţin de 5 minute!
Deci, asistăm cu toţii la naşterea unei noi companii auto, în care o nouă generaţie a familiei Piech şi descendenţilor Porsche vor să demonstreze lumii întregi, dar şi familiei lor, că pot crea noi maşini cu soluţii inginereşti fascinante, pentru o nouă epocă. Rămâne să aşteptăm modelele de serie în curând, pentru a afla cât de fascinantă va fi cu adevărat această inginerie în viaţa reală.
0
5,353
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!