Un Aro din România, cu numere de Argeş, surprins pe o autostradă din Spania, într-o călătorie de mii de kilometri

13 Ianuarie 2023, 08:35
Redacţia PiataAuto.md
Modelele româneşti Aro sunt tratate de obicei cu nostalgie şi respect, dar despre ele se vorbeşte mai degrabă ca vehicule istorice, care fie au avut norocul să fie recondiţionate şi păstrate de vreun colecţionar, fie au avut neşansa să ajungă într-o stare deplorabilă. Şi mult mai rar acestea apar într-un context al unei maşini absolut normale şi cotidiene, bine întreţinute, cu care poţi porni într-o călătorie de mii de kilometri, departe de casă şi departe de ţară. Un asemenea Aro a fost surprins ieri pe o autostradă din Spania de un şofer de camion din România.
Maşina e un Aro 244 din ultimii ani de producţie a modelului, care avea inclusiv bara de protecţie frontală vopsită în culoarea caroseriei. Pare a fi în ediţie Safari, care venea echipată cu câteva dotări în plus la acea vreme, printre care anvelope mai late de offroad şi elemente adiţionale de protecţie la calandru , motor, roata de rezervă, dar şi praguri laterale mai evidenţiate.
Exemplarul e înmatriculat în judeţul Argeş şi e într-o stare estetică admirabilă, înaintând cu un dinamism decent la viteză de autostradă. Acest Aro românesc a fost surprins pe autostrada AP-7 din Spania, lângă localitatea La Jonquera, aproape de hotarul cu Franţa, la minim 2.500 km de casa sa din judeţul Argeş. Şoferul de camion menţionează că în Aro se afla o întreagă familie la bord.
Sursa foto: Facebook / Dani Boldea
1
37,474
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!