(VIDEO) Cum sună şi cum merge o Tatra 87 din 1947, cu motor V8 răcit cu aer, condusă în zilele noastre

16 Martie 2023, 19:52
Redacţia PiataAuto.md
Acum două săptămâni în staţiunea St. Moritz din Elveţia a avut loc un eveniment exclusiv şi elitist, unde colecţionarii de maşini clasice au putut veni să-şi etaleze bijuteriile, pe de o parte, dar mai ales să le conducă pe circuitul improvizat pe un teren plat, acoperit cu zăpadă, existentă din belşug la atitudinea din Alpi. Printre acele maşini s-a numărat şi o foarte rară Tatra T87, model despre care noi scriam un articol detailat acum un an.
Maşina a fost una din cele mai rapide, mai aerodinamice şi mai fabulase la vremea sa. Lansată în 1936, ea avea un coeficient aerodinamic extraordinar, datorită formelor sale ce imitau picătura de apă. Maşina avea deja partea inferioară acoperită aproape integral din afară, tot din considerente aerodinamice, fiind prima soluţie de acest fel, din câte se pare, aplicată în lumea auto. Avea sistem central de lubrifiere, pus pe Mercedes-uri abia 15 ani mai târziu.
Avea spaţiu imens interior şi un confort extraordinar, iar motorul era amplasat în spate. În tradiţia Tatra, motorul era unul răcit cu aer, V8, produs din aliaj special din magneziu, numit elektron, care era deosebit de rezistent şi uşor în acelaşi timp! Motorul de pe Tatra T87 avea 2,9 litri şi dezvolta, în funcţie de anii de fabricare, între 72 şi 75 CP. Apropo, acesta a fost şi primul motor care avea partea de sus a interiorului cilindrilor în formă semisferă, o formă preluată mai târziu de motoarele americane Hemi.
Maşina asta putea atinge 160 km/h, dar trebuia să fii atent când o conduci în viraje. Suspensia spate era independentă, dar 64% greutate apăsa acolo şi doar 36% revenea punţii faţă. Astfel, uneori puntea faţă nu avea suficientă aderenţă pentru virări strânse. Cei din Cehoslovacia ştiau despre asta, dar ulterior, când germanii au invadat ţara, cei de acolo s-au dovedit a fi mari amatori de Tatra, toţi militarii de vârf vrând să conducă una. Doar că, neştiind specificul acestor maşini, mulţi dintre ei au ajuns să-şi curme viaţa în viraje strânse cu această Tatra, maşina fiind numită în popor o eroină a luptei contra invadatorilor datorită acestui fapt.
Tatra T87 s-a produs doar până în 1950, cu pauze, şi au fost fabricate între 3.026 şi 3.056 de exemplare. Fireşte, multe dintre ele au fost distruse în accidente sau n-au mai supravieţuit în timp, aşa că exemplarul care a defilat recent în St. Moritz e o raritate absolută, care nu se mai prea vede pe drumurile publice.
Proprietarul maşinii nu s-a sfiit, însă, să conducă maşina intens pe zăpadă. Se pot vedea ezitările din viraje din cauza distribuţiei greutăţii, dar cel care o conduce ştie ce face. La un moment dat maşina a intrat şi într-un scurt drift. iar când a dat peste alte maşini, şi-a pus V8-ul la treabă şi le-a întrecut, chiar dacă are peste 75 de ani de când e fabricată!
Vezi totul în video-ul de mai josl
0
6,794
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!