Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Accident grav între un BMW şi o Skoda în Chişinău astă seară, BMW-ul fiind proiectat în doi copaci şi un stâlp de pe trotuar

15 Aprilie 2023 - 20:42
Redacţia PiataAuto.md
Un accident produs aparent după un scenariu banal, dar cu un deznodământ grav, s-a produs astă seară în sectorul Râşcani din Chişinău. O Skoda Superb nu a cedat trecerea unui BMW Seria 5 E34 pe bulevardul Moscova, iar în urma impactului BMW-ul a fost proiectat spre trotuar, lovind iniţial un copac cu partea sa dreaptă frontală, apoi şi un stâlp şi din nou un copac.
După primul impact cu copacul, spatele BMW-ul a fost aruncat spre stânga şi a lovit stâlpul cu zona roţii sale posterioare din stânga. Aici BMW-ul a ricoşat din nou şi a lovit următorul copac, din nou cu partea sa dreaptă faţă, mai rupând şi o bancă de pe trotuar.
Din fericire, în traiectoria BMW-ului nu s-a aflat nici un pieton, care ar fi putut fi strivit de maşina scăpată de sub control, în atâtea ricoşări, mai ales că totul s-a produs lângă o staţie de transport public.
Martorii la accident spun că şoferul BMW-ul părea rănit mai puţin grav, însă pasagera sa din dreapta părea rănită mai grav. A fost scoasă cu greu dintre fiare şi a fost transportată de urgenţă la spital.
În Skoda nimeni nu a fost rănit, maşina fiind avariată doar în partea sa frontală. După toate indiciile, neştiind culorile exacte ale semaforului din momentul impactului, Skoda pare să fie cea care a eşuat în cedarea trecerii la virarea la stânga, însă forţa impactului pe care a suferit-o BMW-ul ne sugerează că acesta avea o viteză mult mai mare decât cea de 50 km/h, permisă în această zonă.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter