Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Aceasta e nava Silver Queen, care transportă mii de maşini electrice VinFast din Vietnam în toată lumea

19 Mai 2023 - 16:50
Redacţia PiataAuto.md
Despre producătorul de maşini electrice VinFast din Vietnam am mai vorbit anterior, iar acum vietnamezii vor să cucerească lumea prin lansarea modelelor lor şi în America de Nord, şi-n primele ţări din Europa. Abordarea celor de la VinFast a fost foarte excentrică adeseori în calea lor de până acum, iar modul în care au ales aceştia să-şi livreze maşinile electrice în toată lumea e la fel de neobişnuit. Aceştia au preluat o navă într-un leasing de lungă durată, au revopsit-o în culorile şi însemnele vizuale VinFast şi au transformat-o în prima navă specializată doar în transportul maşinilor electrice din lume, cu care aceştia fac deja de câteva luni livrări din Vietnam spre majoritatea pieţelor mai îndepărtate.
Nava poată numele de Silver Queen şi a fost construită în 2009, dar acum a devenit nava oficială a celor de la Vin Fast şi poate transporta mii de maşini electrice la bord. Ea are o lungime de 183 metri, o lăţime de 132 metri şi un deplasament de 11.372 tone. Nava are o propulsie obişnuită, nefiind vorba de vreun motor electric, sau vreo instalaţie hi-tech cu zero CO2.
În prima livrare de probă către SUA, nava a transportat 999 exemplare ale SUV-ului electric VinFast VF8, însă de curând ea şi-a început munca la capacitate deplină. Cea mai recentă călătorie a sa din Vietnam spre America de Nord a transportat la bord 1.879 de SUV-uri electrice. Nava a descărcat 1.098 maşini în SUA, apoi a navigat mai departe spre Canada, unde a mai descărcat încă 781 automobile.
Foto: Maşini electrice pregătite să intre la bordul navei Silver Queen, în Vietnam

E curios că VinFast a ţinut multă vreme în secret greutatea SUV-ului său electric, iar acum la primele teste din SUA, jurnaliştii au reuşit să sape în inscripţiile de pe maşină şi să afle că masa la gol a maşinii ar fi de până la 2,6 tone, în funcţie de dotări. Prin urmare, dacă ar fi să luăm la bază cifra e 2,6 tone, cele 1.879 de maşini pe care le transportă nava simultan la bord au cântărit aproape 4.900 tone.
Fireşte, mulţi dintre noi şi-ar putea pune întrebarea ce se va întâmpla dacă măcar una din maşinile electrice de la bordul lui Silver Queen va lua foc vreodată, iar întrebarea e cât se poate de relevantă, după naufragiul navei Felicity Ace de anul trecut. Pe cea navă se aflau în total aproape 4.000 de maşini în total, dintre care 305 maşini erau electrice. Când a izbucnit un incendiu la bord, prezenţa mai multor maşini electrice a făcut pur şi simplu imposibilă stingerea incendiului, aşa că după o săptămână de încercări ale pompierilor, structura navei a cedat şi ea s-a dus la fundul oceanului cu toate cele aproape 4.000 de maşini.
Foto: Nava Felicity Ace, naufragiată anul trecut cu aproape 4.000 maşini la bord, dintre care 305 erau electrice

Şi dacă acolo, cu 305 maşini electrice, situaţia nu a mai putut fi aplanată, în cazul navei Silver Queen a celor de la VinFast, cu 1.879 de maşini şi toate electrice, perspectivele acesteia într-o situaţie critică par şi mai îngrijorătoare. Cei de la VinFast n-au comunicat niciodată despre vreo soluţie deosebită sau despre vreo măsură de siguranţă îndreptată special pentru transportul maşinilor electrice.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter