(VIDEO) Ce poate face noul Lamborghini Huracan Sterrato, supercar-ul creat să alerge departe de asfalt

23 Mai 2023, 13:19
Redacţia PiataAuto.md
La scurt timp după ce Porsche a anunţat lansarea lui 911 Dakar, readucând într-o actualitate neaşteptată ideea unei maşini sport cu gardă la sol mai mare, care poate alerga prin deşert şi teren denivelat, şi Lamborghini a lansat propria sa viziune pentru aceeaşi idee, sub forma lui Huracan Sterrato. Doar că atunci imaginile erau generate digital şi nu puteam vedea noul model în acţiune directă. Acum, însă, Lamborghini a produs primele exemplare, iar şeful de comunicare de la Lamborghini s-a gândit să comunice într-o manieră propice timpurilor noastre, filmând un video şi publicându-l pe YouTube.
A mers să-l ia în escapadă şi pe marele şef Lamborghini, Stephan Winkelmann. Amândoi, fiecare într-un Huracan Sterrato, cei doi au făcut-o pe youtuber-ii, şi au făcut-o într-un mod foarte reuşit.
În video apar şi oamenii care au muncit la crearea acestei maşini şi care conduc şi explică şi mai bine ce anume e atât de magnific la ea, şi cum a fost creat acest Lamborghini pentru a putea fi condus în derapaje continue, chiar şi de către cei care n-au prea multă experienţă în condus.
Ei bine, şi ar fi cazul să amintim că acest bolid de offroad are un motor V10 imens, aspirat natural, de 610 CP, deci e clar că oferă o plajă mare de turaţii în care să simţi maşina la limită în derapaje.
Şi apoi, e una din acele maşini rare din zilele noastre, care e creată doar de plăcerea de a face ceva cu totul special, în afara tiparelor obişnuite. Şi de obicei aceste maşini îşi formează cele mai savuroase legende care să le însoţească în istorie.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,607
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!