Echilibristică de neînţeles în trafic: un tată cu doi copii, surprinşi pe o trotinetă electrică înaintând pe contrasens pe străzile Chişinăului

14 Iunie 2023, 09:20
Redacţia PiataAuto.md
Câţi oameni pot circula pe o trotinetă electrică? Regulamentul circulaţiei rutiere, în forma sa actualizată să includă reglementări pentru acestea, spune că doar un singur om poate călători cu o trotinetă, iar dacă merge pe carosabil, acesta trebuie să se deplaseze pe acelaşi sens cu traficul, cât mai aproape de marginea dreaptă a drumului. Iar casca şi elementele reflectorizante au rămas elemente recomandate la viteze de până la 50 km/h. O situaţie surprinsă în Chişinău, însă, arată un cu totul al mod de a conduce o trotinetă electrică.
Se pare că pe o trotinetă pot încăpea şi trei oameni simultan. Un tată cu doi copii a fost surprins circulând prin trafic, pe contrasens, în direcţie inversă traficului. Mai mult ca atât, pentru că nu au spaţiu suficient unde să-şi pună picioarele, fiecare din cei doi copii a fost pus să-şi ţină doar un picior pe trotinetă, iar celălalt în aer. Tatăl lor îi ţinea cu mâinile care ţineau şi volanul, în timp ce era aşezat pe scaunul trotinetei.
Cel mai mare risc, în această situaţie, în comportă o posibilă dezechilibrare din cauza unei denivelări de asfalt sau a oricărui altui motiv. Fiind 3 oameni pe o trotinetă, şi doi copii fiind puşi să stea cu picioarele în aer, o minimă dezechilibrare poate degenera într-o manevră periculoasă, care să-i expună riscului din partea unei maşini şi, respectiv, totul poate sfârşi într-un accident trist.

Sursa foto: Telegram / StopHam Moldova
0
1,698
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!