Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) O şoferiţă şi doi copii, toţi cu centuri şi scaune, au scăpat nevătămaţi într-un accident grav la Bender, în care maşina lor a lovit un zid de cărămidă

4 Iunie 2023 - 10:58
Redacţia PiataAuto.md
Un accident grav a avut loc ieri în oraşul Bender din zona regiunii nerecunoscute transnistrene. O şoferiţă a adormit la volan şi a ieşit în decor, maşina sa ajungând să lovească aproape frontal un zid de cărămidă, care îngrădea curtea unei case. Din fericire, atât şoferiţa, cât şi cei doi copii ai săi, care se aflau pe bancheta din spate, au scăpat nevătămaţi, în pofida accidentului grav şi a lovirii unui zid dur.
Explicaţia vine din faptul că şoferiţa Opelului purta centura de siguranţă, iar copiii erau ambii în scaune speciale, cu centurile cuplate. Unul din copii are 3 ani, celălalt 7 ani. Medicii veniţi la faţa locului au constatat că micuţul de 3 ani a avut o lovitură uşoară la cap şi au decis să-l transporte la spital pentru investigaţii, însă lovitura s-a dovedit a fi superficială şi nu punea în pericol sănătatea copilului.
Astfel, la prima vedere acest accident nu are nimic special decât oameni care au fost cuplaţi corespunzători cu centuri şi scaune în interior, aşa cum stipulează regulamentul circulaţiei rutiere şi cum ar trebui să fie întotdeauna. Însă, întrucât încă mai există atât de multe cazuri în care copiii sunt transportaţi fără scaune sau fără centuri pe bancheta spate, acest accident poate servi drept exemplu de ce aceste reglementări sunt atât de importante şi cum acestea pot salva vieţi.
Vezi în video-ul de mai jos şi momentul accidentului, surprins de camere de supraveghere.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter