(VIDEO) O depăşire pe traseul Leuşeni-Chişinău a fost la un pas de un accident grav, fiind salvată de sistemul ESP al maşinii

18 Septembrie 2023, 09:37
Redacţia PiataAuto.md
Din păcate, depăşirile neasigurate sau executate într-o manieră mult prea periculoasă, sunt încă o cauză cu o pondere mare în accidentele rutiere grave din Moldova. Şi uneori nu e neapărat vorba că aceste depăşiri se fac în zone cu linii continue, unde ar fi interzise, ci pur şi simplu poate fi vorba de curbe, spaţii prea scurte pentru a face depăşirea în siguranţă, sau îndemnarea după altă maşină din faţă de a face o depăşire similară. O asemenea depăşire a fost la un pas de a genera un accident grav ieri pe traseul Chişinău-Leuşeni, situaţia fiind salvată doar de sistemul ESP al maşinii.
Dintr-un video expediat la redacţie de un vizitator se poate vedea o coloană de automobile, care circulă pe traseul Leuşeni-Chişinău, între intersecţiile cu Căpriana şi Condriţa. Fiind duminică, traseul era un pic mai aglomerat, dar oricum se circula cu viteză de până spre 85 km/h, limita fiind de 90 km/h.
Au existat şi maşini care au ieşit la depăşiri lungi, multiple, în care cel care depăşeşte continuă să meargă pe contrasens o durată mai mare de timp, în încercarea de a lăsa mai multe maşini în spate. Era o zonă cu linie întreruptă, dar totuşi la un moment dat, când una din maşinile care depăşeşte a vrut să reintre în trafic, a constatat că maşina din faţă redusese mult viteza pentru o manevră proprie, aşa că cel care depăşea a trebuit să facă o manevră de evitare spre stânga, care l-a scos pe acostament. Maşina şi-a pierdut controlul pentru un timp scurt, a scos un nor imens de praf din urma sa şi părea că inevitabilul se va produce, ori, la o asemenea viteză şi o traiectorie instabilă, pe prundişul de acostament era deja aproape imposibil de a o mai controla.
Din fericire, sistemul ESP (sau ESC dacă l-am numit mai generic) al maşinii a fost cel care a intervenit cu frânări selective ale roţilor şi a repus maşina pe asfalt, pe o traiectorie sigură, ea recăpătându-şi aderenţa. A fost unul din acele momente când siguranţa activă modernă a unei maşini a salvat una sau mai multe vieţi şi a evitat cu totul accidentul.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
13,150
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!