Emiratele Arabe Unite au inaugurat primele 4 parcuri eoliene mari, cu o tehnologie ce permite funcţionarea la vânturi slabe

10 Octombrie 2023, 15:20
Redacţia PiataAuto.md
Pentru mulţi poate fi surprinzător însuşi faptul de a auzi că o ţară bogată în petrol şi zăcăminte de hidrocarburi, unul din cei mai mari exportatori din lume, precum Emiratele Arabe Unite, lansează un proiect naţional dedicat dezvoltării energiei eoliene. La fel de surprinzător poate fi şi pentru pasionaţii de tehnologii de energie regenerabilă, că o ţară în care abundent e mai ales soarele, şi nu vântul, vorbeşte despre turbine eoliene şi nu despre panouri solare. Şi totuşi, Emiratele Arabe Unite tocmai au anunţat lansarea în operare a unui proiect mare la nivel naţional, cu inaugurarea primelor 4 parcuri eoliene mari. Şi mai interesant e că aceste parcuri înglobează turbine eoliene capabile să funcţioneze în condiţii de vânturi moderate şi slabe.
Ca să funcţioneze la putere mare, turbinele eoliene au nevoie de zone cu vânt, cât mai puternic şi mai constant. În funcţie de vântul pentru care sunt prevăzute, ele sunt clasificate în 4 categorii, iar categoria destinată celor mai slabe vânturi vine cu specificaţiile că poate opera la vânturi medii mai slabe de 6 m/s, sau 21,6 km/h. Adevărul e că turbinele moderne din ultimul timp au evoluat atât de mult, încât pot deja să genereze electricitate de la un vânt de la 3 m/s în sus. Sigur, puterea generată la asemenea vânt redus va fi departe de puterea instalată, dar turbina nu va staţiona deconectată cel puţin. Iar asta e important în zone precum Moldova, de exemplu, unde există regiuni cu vânturi medii anuale atât de slabe încât ajung la valori de la 1,4 la 3,5 m/s, cu unele regiuni izolate în care relieful favorizează medii anuale mai mare. Asemenea vânturi slabe abia de pot învârti o turbină mai veche de 1,5-2,0 MW sau una mai nouă ce oferă putere de 3,4-4,5 MW. E o diferenţă mare faţă de puterea turbinelor maritime, care ajung la 11-15 MW deja, şi unde se ajunge la o funcţionare la maxim până la 50-70% din timp.
Ei bine, şi Emiratele Arabe Unite au problema vânturilor slabe, cu excepţia unor zone de coastă. Şi noul lor program prevede tocmai folosirea vânturilor din acele regiuni, pentru a genera energie eoliană pentru prima dată, iar pentru a asigura un randament decent, aceştia au făcut uz de tehnologia unei companii autohtone, cu sediul din Abu Dhabi, care e adaptată funcţionării în condiţii de vânturi slabe.
Compania are numele de Masdar, şi are deja experienţa dezvoltării de turbine eoliene performante, instalate în peste 40 de ţări ale lumii. Şi anume ei au produs şi instalat turbinele eoliene de la cele 4 parcuri noi eoliene, care au fost inaugurate simultan exact înainte summit-ului climatic COP-28, unde Emiratele Arabe Unite îşi reconfirmă angajamentele de tranziţie la energie regenerabilă, pe care şi le-au asumat prin acordul de la Paris. Hai să vedem, deci, cât de mari sunt primele 4 parcuri eoliene din această ţară şi ce parametri au.
Primul parc are 45 MW şi e localizat pe insula Sir Bani Yas di Abu Dhabi, alături de el fiind instalat şi un parc de panourile fotovoltaice, cu o putere de 14 MW. Cel de-al doilea parc eolian are 27 MW şi se află pe insula Delma. Încă un parc de putere similară, de 27 MW, se află în Abu Dhabi, iar cel de-al patrulea parc, cel mai mic, are o putere de doar 4,5 MW şi e localizat în Al Halah, Fujairah. De fapt, în cazul celui de-al 4-lea loc, noţiunea de parc nu se prea potriveşte, pentru că e vorba de o singură turbină de 4,5 MW, montată într-o zonă mai muntoasă.
În cazul parcului de pe insula Delma, putem observa 6 turbine eoliene, cu o putere cumulată de 27 MW, ceea ce rezultă în aceeaşi putere de 4,5 MW per turbină. Iar parcul de pe insula Sir Bani Yas, are 10 turbine, deci peste tot e vorba de acelaşi model de turbină eoliană de 4,5 MW putere instalată. Cei de la Masdar nu menţionează cât de slabe sunt vânturile, dar faptul că o turbină de uscat, instalată într-o zonă cu vânturi slabe, are 4,5 MW putere instalată o clasifică la nivelul turbinelor eoliene de top din Danemarca şi Germania. Deci, compania emirată are o tehnologie cu adevărat competitivă.
Modelul de turbină are un diametru al elicei de 155 metri, deci e printre cele mai mari din lume dintre turbinele de uscat, destinate vânturilor slabe.
Toate turbinele lansate acum au o putere de 103,5 MW împreună şi vor asigura cu electricitate 23.000 de case din ţară, fără a se specifica o cantitate exactă de GWh pe care aceste turbine o vor produce, estimativ. Emiratele Arabe Unite au unul din cele mai mare consumuri pe cap de locuitor şi pe gospodărie din lume, însă. Media gospodăriilor e de 13.000 kWh anual per persoană, ceea ce duce media pe gospodărie pe la 32.000 kWh, cu o cifră mai apropiată de 10.000 kWh pentru apartamente şi de până la 70.000 kWh pentru case mai mari. Jumătate din consumul rezidenţial se duce pentru aerul condiţionat.
Deci sunt cifre uriaşe şi dacă ar fi să judecăm la o medie de 32 MWh per gospodărie, cele 23.000 case pe care le-ar asigura noile turbine eoliene ar însemna 736 GWh de electricitate produsă anual. Sună foarte optimist, dar trebuie să verificăm această cifră şi faţă de puterea maximă teoretică de 4,5 MW per turbină şi 103,5 MW per întreg proiectul. La 103,5 MW putere maximă, avem 103,5 MWh electricitate generată pe oră şi 2,484 GWh generate în 24 ore. În 365 zile se adună o cantitate maximă teoretică de 906,66 GWh. Deci, 736 GWh faţă de 906 GWh ar însemna un randament de 81% pe care nu-l ating nici turbinele maritime deocamdată. Aşa că e mult mai probabil că s-a luat la bază indicatorul apartamentelor, când au fost menţionate 23.000 case şi, la 10 MWh medie, ar însemna 230 GWh produşi anual, la un randament mai realist de 25,3%. De fapt, pentru o zonă cu vânturi slabe, unde randamentul normal poate fi de 17-22%, randamentul de 25,3% e deja foarte bun. Şi, până la urmă, sunt doar primele 23 de turbine eoliene mari instalate în această ţară bogată în petrol. Iar pentru un prim proiect, în zone atât de rarefiate de vânt, sunt parametri foarte buni.
Cei de la Masdar promit că până în 2030 vor inaugura un număr imens de parcuri eoliene şi solare, pentru a susţine angajamentele de energie regenerabilă asumate de EAU.
0
12,100
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!