Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Primul automobil electric cu baterie cu stare solidă a fost lansat în producţia de serie de o companie din China, deţinută parţial de VW

31 Decembrie 2023 - 19:02
Redacţia PiataAuto.md
Primul automobil electric de serie din lume, care face uz de o baterie cu stare solidă, pe bază de natriu, a fost lansat în producţie de o companie din China, deţinută parţial de VW. E vorba de un model electric al mărcii Yiwei, parte din grupul JAC. Grupul JAC, la rândul său, e deţinut în raport de 50% de statul chinezesc, şi alţi 50% de către VW, după ce germanii au cumpărat acţiuni în anul 2021, investind 1 miliard de euro pentru asta. De asemenea, VW şi JAC au mai format o structură responsabilă de accelerarea dezvoltării maşinilor electrice, un VW are 75% din acţiuni.
Se pare, deci, că germanii nu au aşteptări foarte mari pentru viitorul mărcii VW în China într-o eră a maşinilor electrice, şi au decis să investească în mărci locale, percepute de publicul chinez drept autohtone. Primul model din lume, care promitea să aibă baterii cu stare solidă de sodiu a fost lansat în luna martie, însă atunci când a intrat în o producţia de serie, în iunie, acesta avea baterii LFP. Abia acum acest model, Yiwei E10X, a primit bateria cu stare solidă promisă, producţia lui fiind inaugurată oficial.
Această realizare e deosebit de importantă, întrucât în acest an, mai ales în ultimele luni, se dă o luptă mare la nivel mondial pentru demararea cât mai rapidă şi la scară cât mai mare a bateriilor cu stare solidă, care sunt caracterizate ca neavând nevoie de materiale rare, fiind mult mai rezistente la cicluri de încărcare rapidă în timp şi menţinându-şi performanţa la un diapazon mai mare de temperaturi, inclusiv la temperaturi foarte joase.
În octombrie anunţam că o echipă din ingineri din Germania a dezvoltat o nouă baterie cu stare solidă, iar o fabrică pentru producţia bateriilor elaborare de ei e în proces de construcţie în Elveţia. Toyota promite baterii cu stare solidă revoluţionare de vreo 6 ani încoace, dar ele ar urma să se materializeze abia prin 2029, şi în număr foarte mic, deci în cazul Toyota sunt doar promisiuni îndepărtate. În noiembrie 2023, compania suedeză Northvolt a anunţat că a dezvoltat o baterie cu stare solidă, gata pentru producţia de serie, cu densitate energetică record pentru acest tip de baterii, la 160 Wh/kg. Iar la scurt timp, chinezii de la BYD au anunţat că încep construcţia unei fabrici care să producă baterii cu stare solidă, deşi bateriile lor încă n-au ajuns la maturitate cu această tehnologie. Până e gata fabrica, în câteva luni, şi BYD va avea aceste baterii pregătită.
Foto: Bateria cu stare solidă anunţată de Northvolt

Aşadar, anunţul de acum cu un model care intră deja în producţia de serie cu baterii cu asemenea tehnologie e cât se poate de important. Iar furnizorul bateriilor nu e BYD sau CATL — cei mai mari producători de baterii din China — ci o companie mai mică, numită numită HiNa Battery. Însă cei de la Yiwei anunţă şi câţiva parametri ai noi baterii, care par oarecum promiţători, dar nu depăşesc parametrii anunţaţi sau sugeraţi de BYD şi Northvolt.
Aşadar, bateria HiNa de pe Yiwei E10X va avea o densitate energetică de 120 Wh/kg la nivel de celulă şi 140 Wh/kg la nivel de întreaga carcasă a bateriei. Toată bateria micuţului model electric va avea o capacitate de doar 25 kWh, ceea ce înseamnă că va cântări aproximativ 180 kg. Ea va putea fi încărcată de la 10 la 80% în doar 20 minute, deci 17,5 kWh puşi în baterie în 20 minute, ceea ce nu e deloc impresionant faţă de limitele tehnologice ale acestui tip de baterie, pentur că asta înseamnă o putere medie de încărcare mai mică de 60 kW.
Foto: Noua baterie cu stare solidă, pusă pe primul model lansat în producţie cu asemenea tip de baterii

Prin urmare, ceea ce vedem aici pare mai degrabă o încercare de a fi primii cu orice preţ, pe un model ce implică baterii mici şi deci celule mai puţine fabricate, chiar şi cu preţul unor parametri mediocri. Astfel, când vor apărea bateriile cu adevărat avansate tehnologic ale celor 3 companii menţionate mai sus, acestea au toate şansele să eclipseze cu adevărat tot ce pretinde a oferi acest prim model chinezesc, lansat de JAC şi VW.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter