După mulţi ani de pauză, sâmbătă la Chişinău va avea loc o primă competiţie de autoslalom

26 Aprilie 2024, 08:58
Redacţia PiataAuto.md
Disciplina de autoslalom e una răspândită doar în anumite ţări ale lumii, de obicei în ţări mai mici, acolo unde nu existau resurse foarte mari de investiţii în motorsport. Moldova avea această disciplină de câteva decenii încoace, ea fiind una relativ populară în rândurile publicului, dar totodată nu era prohibitivă pentru cei care doreau să o practice, fiind permisivă în parametrii maşinilor participante şi neimpunând costuri foarte mari de participare. Ei bine, după mulţi ani de pauză, sâmbătă, 27 aprilie, la Chişinău va avea loc o primă cursă de autoslalom.
Ultima competiţie de autoslalom, încadrată în programul Federaţiei de Automobilism din Moldova, a avut loc acum 6 ani, cu câţiva ani înainte de pandemie. S-a încercat de mai multe ori revenirea ei şi organizarea unor evenimente, chiar şi nu neapărat oficiale, dar abia acum se reuşeşte repornirea unei competiţii oficiale la această disciplină.
Cursa va avea loc în spaţiul unei parcări imense de pe strada Petricani 86, pe teritoriul Iunas Parc, cu intrare imediat după magazinul dekora.md. Parcarea va fi divizată în zona activă a competiţiei, lăsându-se spaţiu şi pentru parcarea maşinilor spectatorilor. Accesul vizitatorilor va fi gratuit.
Cursa de sâmbătă va începe la ora 10:00 şi va dura până aproximativ la ora 14:00. În cazul unui număr mare de spectatori, e posibil ca regiunea să devină aglomerată, iar locurile de parcare — insuficiente, prin urmare trebuie luat în calcul şi un eventual timp suplimentar de parcare la distanţă mai mare de locul evenimentului.
Deşi pauza a fost una foarte lungă, organizatorii au menţionat că au deja peste 30 de maşini participante înregistrate. O parte interesantă a disciplinei de autoslalom este şi faptul că la ea participă adeseori maşini de serie sau apropiate celor de serie, cu mici modificări la nivel tehnic, dar cu un aspect în continuare foarte apropiat de cel de serie, ceea ce face aceste maşini mai uşor de recunoscut.
Cursa din acest week-end va avea cu siguranţă multe maşini noi şi piloţi noi, care n-au mai participat vreodată anterior în autoslalom. Dar e anunţată şi revenirea unor piloţi care participaseră şi înainte de această pauză lungă, prin urmare, evenimentul de mâine de la Chişinău se anunţă a fi unul deosebit de intrigant.
0
1,720
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!