Arabia Saudită mai anunţă un proiect grandios de a construi un zgârie-nori de 2 km înălţime, deşi a redus de curând considerabil ambiţiile oraşului The Line

Arabia Saudită a anunţat şi apoi reconfirmat recent construcţia unui zgârie-nori de 2 km înălţime, care ar fi de departe cel mai înalt edificiu din lume, dublu faţă de clădirea care e construită în prezent cu rolul de a deveni cel mai înalt zgârie-nori, Jeddah Tower, tot în Arabia Saudită, cu o înălţime preconizată de 1.008 metri. Paradoxul e că şi Jeddah Tower, deşi e concepută de acelaşi arhitect care a proiectat şi Burj Kalifa din Dubai, e afectată de amânări constantă, având şi 5 ani de sistare a lucrărilor, care au fost reluate în 2023, şi va mai dura până va fi finalizată. Iar de curând, scriam că marele oraş The Line, de 170 km lungime, a fost redus la doar 2,4 km, deci cu 168 km mai scurt. Şi într-un asemenea context de proiecte mari care pare tot mai grandioase, dar totodată sunt amânate repetat şi-şi reduc ambiţiile, Arabia Saudită mai anunţă acum şi acest zgârie-nori colosal de 2 km înălţime.

Un posibil aspect al unui zgârie-nori din Arabia Saudită, pe care l-am generat cu ajutorul inteligenţei artificiale, întrucât nu există deocamdată imagini oficiale cu schiţele acestuia

Casa de arhitecţi Foster + Partners din Marea Britanie va fi cea care va proiecta noul zgârie-nori. Doar că arhitecţii din întreaga lume arată deja că un zgârie-nori compact în suprafaţa da, dar atât de înalt, va avea nişte provocări uriaşe, rezolvarea cărora reduce până la minim orice utilitate reală a unei asemenea clădiri.

Dacă s-ar păstra proporţiile corecte ale zgârie-norilor actuali, la această înălţime clădirea ar trebui să aibă la bază o dimensiune uriaşă. Forma structurii de bază mai variază la zgârie-norii actuali, dar raportul dintre o latură a pătratului ce formează primul etaj şi înălţimea totală ajunge până la maxim 1:11-1:15 în zilele noastre. În unele cazuri forma acelui etaj are trei braţe şi atunci ele devin mai lungi faţă de centru, dar, per total, un bloc de 2 km lungime ar avea nevoie de o amprentă la sol de minim 133 metri de la un capăt la altul al fundaţiei, posibil chiar 150-200 metri dacă se alege o altă formă decât pătratul. Şi la înălţimea sa, cu siguranţă va fi nevoie de o altă formă.

Pentru că la o asemenea înălţime, braţul forţei cu care acţionează vântul e atât de mare, încât clădirea poate fi grav afectată de oscilaţii şi cuburi, or, la 2 km lungime, chiar şi cea mai rigidă structură poate avea o mică marjă de curburi pe care le poate admite sub acţiunea forţelor laterale. Iar dacă forma edificiului ar fi un simplu paralelipiped, cu feţele verticale drepte, ca nişte dreptunghiuri, atunci forţa vântului ar acţiona deplin asupra edificiului.

În acest caz e nevoie de aerodinamică, fie prin mici trucuri la colţurile clătirii, fie prin curbarea rotativă a formelor, fie prin îngustarea edificiului pe măsură ce urcă în înălţime, cu se întâmplă şi la Burj Khalifa.

De asemenea, şi optarea pentru o bază cu trei laturi, similară cu steaua emblemei Mercedes, dă edificiului o bază mai solidă de structură. Desigur, mai există şi alte forme posibile, dar ideea e că trebuie asigurată o stabilitate inerentă şi o fluidizare a curenţilor de aer din jur, pentru că orice greşeală mică se poate traduce într-o eşuare imediată a proiectului.

Foto: Burh Khalifa

Şi, în fine, o clădire de 2 km înălţime dă şi nişte probleme logistice complexe. Sunt peste 500 de etaje într-o asemenea clădire, ceea ce înseamnă enorm de mulţi oameni în birouri şi apartamente. E nevoie de un număr imens de ascensoare, spre exemplu, iar acestea vor consuma din miezul central al clădirii, care asigură structura şi asemenea funcţionalităţi, iar asta va determina nevoia de a proiecta un miez funcţional mai mare, consumând din spaţiul util al clădirii.

Apoi, oricât de multe lifturi s-ar pune, apare problema logistică a vitezei acestora şi numărul de opriri. Dacă ai 500 de etaje până sus, şi dacă până acolo poţi opri de 30 de ori, îţi va lua o oră să ajungă sus, sau invers. Judecând după idea edificiului genial din anii 30 din Zlin, Cehia, am putea să ne gândim la o soluţia ingenioasă, în care lifturile sunt împărţire în trei categorii — cele care opresc la fiecare 100 etaje, cele care opresc la fiecare 10 şi cele care opresc la fiecare etaj. Astfel, dacă ai nevoie la etajul 243, iei liftul din prima categorie, mergi până la etajul 200 cu o singură oprire la etajul 100, apoi treci la liftul zecilor şi mai urci 40 de etaje, cu opriri doar la fiecare al 10-lea etaj, dacă există doritori să coboare acolo mai iei şi liftul unităţilor şi mai urci 3 etaje.

Genialitatea acestei soluţii e în faptul că în aceleaşi galerii ale zecilor şi unităţilor vor exista mi multe lift-uri, fiecare pe un diapazon de înălţime, deci nu se va consuma prea mult spaţiu din aria utilă. Deci, liftul care opreşte la fiecare 10 etaje de la 100 la 200, va avea în aceeaşi galerie un alt lift mai sus, care opreşte de la 200 la 300, apoi încă unul mai sus, care opreşte la fiecare 10 etaje între 300 şi 400, şi tot aşa.

Mai există şi probleme ale greutăţii imense care va apăsa la sol şi pe structura etajelor inferioare, şi multe alte detalii mai mici şi mai uşor de rezolvat, dar pe care nimeni nu le-a făcut niciodată la o scară atât de diferită faţă de tot ce s-a făcut până acum. Şi apoi, bineînţeles, o clădire de 2 km înălţime va însemna şi un buget uriaş, de miliarde de dolari, dar şi o complexitate enormă în execuţie. Iar în contextul când proiectele anunţate anterior se zbat atât de incert, construcţia acestui zgârie-nori de 2 km înălţime în Arabia Saudită pare atât de grandioasă, încât pare că alunecă mai degrabă în zona utopicului.